05:41:30 01.01.2026
Stiri

Natalia Gavrilița RECUNOAȘTE că „Gazprom” a micșorat cu 35% livrările de gaze către R. Moldova, chiar dacă a majorat prețul la 790 de dolari: „Înțelegem că „Gazprom” nu va dori să mențină același preț pentru R. Moldova. Noi gestionăm situația”

Actualitate 06.10.2021 17:50 Vizualizări1938
Natalia Gavrilița RECUNOAȘTE că „Gazprom” a micșorat cu 35% livrările de gaze către R. Moldova, chiar dacă a majorat prețul la 790 de dolari: „Înțelegem că „Gazprom” nu va dori să mențină același preț pentru R. Moldova. Noi gestionăm situația”

R. Moldova plătește din luna octombrie 790 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze, dar cu toate acestea „Gazprom” a micșorat livrările cu circa 35 la sută. Premierul Natalia Gavrilița a dat asigurări că situația aceasta excepțională este gestionată, astfel încât cetățenii R. Moldova să aibă acces la gazele naturale.

„Acum suntem într-o perioadă de tranziție, contractul cu „Gazprom” a fost prelungit cu o lună. Sunt în toi discuțiile privind prelungirea înțelegerii pentru o perioadă mai îndelungată. Vedeți că pe plan internațional este o anomalie ce ține de prețurile la gazele naturale. Doar în ultimele zile prețul la gaze a crescut cu 60%. Înțelegem că „Gazprom” nu va dori să mențină același preț pentru R. Moldova (de 230 de dolari n.r.).

Acum Guvernul gestionează situația în așa fel ca toți consumatorii să aibă acces la gaze naturale și să nu simtă pe pielea proprie creșterea prețurilor. Asta înseamnă că discutăm cu „Moldovagaz”, cu „Gazprom”. Asta înseamnă că lucrăm la anumite alternative, lucrăm la programe de protecție socială, la subvenționarea acestei creșteri. E o situație excepțională în acest an”, a adăugat prim-ministrul.

Sursa citată a promis să vină cu detalii când se vor finaliza discuțiile cu „Gazprom”.

De menționat că ministrul Infrastructurii și Dezvoltăriii Regionale, Andrei Spînu, va participa în perioada 7-8 octombrie 2021 la Forumul Internațional al Gazelor din Sankt Petersburg.

„În cadrul forumului voi purta discuții la subiectul relațiilor contractuale dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” privind furnizarea gazului natural, având în vedere obiectivul Chișinăului în ceea ce privește definitivarea negocierilor până la finalul lunii curente”, a comunicat astăzi Spînu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
31.12.2025 08:42 658 Horoscopul zilei 31.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.76 1 USD 16.79 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte