Natalia Gavrilița anunță OBIECTIVELE Guvernului: „Printre prioritățile imediate se numără gestionarea eficientă a crizei sanitare, demararea reformei justiției și pachetului anticorupție, dar și creșterea VENITURILOR populației”
3071
Premierul desemnat Natalia Gavrilița susține că Guvernul său va avea câteva priorități imediate, printre care se numără demararea reformei justiției, dar și creșterea veniturilor populației R. Moldova.
„Am depus la secretariatul Parlamentului programul de guvernare și lista miniștrilor în viitorul cabinet. Programul „Moldova vremurilor bune” stabilește un șir de obiective de dezvoltare, structurate pe mai multe domenii strategice, inclusiv economie, protecție socială, educație, infrastructură, anticorupție, justiție, cultură.
Printre prioritățile imediate anunțate de Guvern se numără gestionarea eficientă a crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19; demararea reformei justiției și pachetului anticorupție; creșterea veniturilor populației și protecția socială a grupurilor vulnerabile, dar și restabilirea finanțării externe”, a menționat Gavrilița.
Citește și: PE SCURT // Ce reprezintă fiecare membru propus în Guvernul Gavrilița
Imediat după învestirea Guvernului, lucru care s-ar putea întâmpla până la finele acestei săptămâni, programul de guvernare va fi supus consultărilor publice în vederea elaborării planurilor de acțiune pe fiecare domeniu de guvernare, a dat asigurări premierul desemnat.
20.02.2023
13:24
22.09.2022
17:10
09.09.2022
10:30
19.10.2021
13:41
24.09.2021
11:57
31.08.2021
20:48
30.07.2019
13:13
24.07.2019
11:09
12.07.2019
11:56
24.09.2026
08:38
24.09.2026
08:22
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
23.09.2026
23:06
23.09.2026
22:59
23.09.2026
22:37
23.09.2026
22:27
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















