Năstase vrea discuții într-un ritm mai ALERT cu Maia Sandu și explică de ce se întâmplă altfel: „Suntem partide diferite, avem pe alocuri opţiuni diferite”
1315
Liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, optează pentru ca discuțiile cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), în privința formării unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare din 2018, să aibă loc într-un ritm mai alert. Totuși, acesta recunoaște că pe alocuri e firesc ca lucrurile să nu meargă așa de repede, deoarece PPDA și PAS sunt partide diferite, cu opțiuni și viziuni diferite.
„În momentul de faţă, suntem în continuare în discuţii. Este adevărat, procesul are loc într-un ritm nu chiar atât de alert precum mi-aş fi dorit, dar probabil este şi natural. Suntem partide diferite, avem pe alocuri opţiuni şi viziuni diferite, iată de ce avem nevoie de un fundament foarte bun. Din punctul nostru de vedere, meritocraţia trebuie realizată în mod plenar în ceea ce priveşte constituirea blocului. Este important ca, pe lângă studii, tot felul de diplome, să avem grijă ca oamenii pe care îi vom pune pe liste şi în circumscripţii să facă dovada faptului că vor rezista împotriva acestui regim capabil să corupă pe oricine. Avem nevoie de oameni care nu ar face nici pentru milioane ceea ce au făcut transfugii aflaţi acum în Parlament”, a declarat Năstase în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.
Chiar dacă spune că și-ar dori un ritm mai alert în ceea ce privește luarea unei decizii cu privire la formarea blocului electoral, Năstase nu împărtășește ideea unor formatori de opinie care spun că negocierile dintre PPDA și PAS ar bate pasul pe loc.
„Vreau să îi asigur pe cei care ne urmăresc, pe simpatizanţii celor două partide emergente că procesele nu au încetinit. Mergem în continuare şi nu e departe clipa când vom veni cu noi detalii referitor la blocul electoral compus din cele două partide cu implicarea oamenilor buni din societatea civilă şi din alte partide proeuropene, democratice”, a precizat Andrei Năstase.
De asemenea, acesta a criticat reprezentanții unui post TV, care au titrat că sunt probleme în formarea blocului electoral. „Spre exemplu, la un post TV la care am participat, imediat s-a titrat: „Sandu şi Năstase nu s-au înţeles la liste; Sandu vrea integritate, Năstase vrea paritate”. Este un titlu cât se poate de fals, mincinos şi manipulator. Platforma DA a militat în permanenţă pentru meritocraţie, integritate, profesionalism, transparenţă şi de la aceste deziderate nu am deviat nici măcar un milimetru”, a spus acesta.
25.09.2025
11:11
2757
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1215
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
1954
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3544
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3574
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
1840
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2083
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3385
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
28.10.2024
14:29
3317
Alexandr Stoianoglo REFUZĂ o nouă dezbatere electorală cu Maia Sandu, programată să aibă loc în această seară la postul public de televiziune
23.10.2024
09:09
6883
Echipa Maiei Sandu solicită Consiliului de Presă să identifice un MODERATOR, după ce mai multe posturi private de televiziune au declarat că vor boicota dezbaterea moderată de Gheorghe Gonța, ales de Stoianoglo
19.12.2025
11:00
2
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
296
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
308
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
371
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
381
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
581
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
673
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
693
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
651
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
682
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
602
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
667
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
534
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
721
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
617
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
504
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
615
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1954
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
615
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
15777
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
682
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
814
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
795
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
869
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
1017
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














