Năstase a fost pe Muntele Athos și i-a transmis un MESAJ codat „trădătorului” Dodon: „Am trecut pe la Muntele Athos și m-am umplut de energie și de smerenie”
3717
captură Liderul PPDA, Andrei Năstase, a fost ieri pe Muntele Athos, iar spre seară i-a transmis un mesaj președintelui Igor Dodon, pe care l-a numit „trădător”.
„Am plecat de acasă și am ajuns acasă (la Frankfurt n.r.). Am trecut pe la Muntele Athos și m-am umplut de energie și de smerenie. Nu știu cât de mult se vede acest lucru, dar asta înseamnă pentru mine smerenia – să nu tac atunci când este nedreptate. Voi reflecta zilele următoare la ceea ce am învățat în scurta perioadă cât m-am aflat pe Muntele Athos, alături de călugări importanți. Prin ei îl apropii pe Dumnezeu”, a spus Năstase într-un live pe Facebook.
În cadrul intervenției sale, liderul PPDA l-a criticat pe Igor Dodon, menționând că nu a uitat de trădarea sa din 24 aprilie 2016.
„Mă gândeam zilele trecute cât de potrivit este Dodon pentru funcția publică, în general. Cât de bine-i stă lui președinte, cât de calificat este pentru această minunată funcție. Altora, mai mult sau mai puțin anonimi, le este refuzată funcția, deși, ca să vezi, nu au primit-o nici de la Plahotniuc și nici de la Dodon. La mine mă refer, evident, și la incapacitatea mea de a obține o „audiență publică” la șeful suprem al statului. Primar nu am fost bun, deputat, după cum se vede, nici atât, audiențe nu pot primi, în mod clar pentru aceștia, sunt nepregătit pentru o demnitate publică, oricare ar fi aceasta, deși oamenii sunt cei care m-au ales.
Dodon mi-a respins, recent, invitația la dezbateri publice. Admit că, din cauza rândului lung inventat de el, o confruntare publică e imposibilă în curând. Hai, Dodon, îți ofer șansa, fără rând să-ți curăți rușinea față de o țară si o lume întreagă, inclusiv în fața patronilor tăi externi. Depășește frica! Vino de pe poziția de președinte de stat să te bați cu mafia alături de un muritor de rând, alături de muritorii de rând!”, l-a îndemnat Năstase pe Dodon.
De asemenea, Năstase s-a referit și la cei care ar fi „îngrijorați de imaginea Blocului „ACUM”, de viitorul nostru politic”.
„Niciunul dintre ei nu au fost alături de mine, alături de noi când frământam glodul Patriei în lung și-n lat și iarna, și primăvara, și vara, și toamna. Îi invit să meargă la oameni să-i asculte, să-i audă.. Noi am fost”, a adăugat acesta.
905
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
997
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
976
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1519
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1408
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1242
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1762
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1278
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1571
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2733
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
15.02.2026
19:59
87
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
265
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
495
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
977
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
374
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
381
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
860
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
410
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
472
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
469
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
499
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
530
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
972
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
604
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
775
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
843
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
782
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
658
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
807
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
853
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
903
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
971
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
922
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
1113
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
826
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














