Muntele Everest a crescut în înălţime. Explicaţia găsită de cercetători pentru acest fenomen excepţional

Escaladarea vârfului Everest a fost întotdeauna o performanţă, dar se pare că sarcina ar putea deveni din ce în ce mai dificilă: cercetătorii spun că masivul are un fel de creştere bruscă şi au găsit explicaţia pentru care s-a înălţat cu până la câteva zeci de metri, scrie The Guardian.

Partea exterioară rigidă a Pământului este împărţită în plăci colosale care se mişcă treptat în timp într-un proces numit tectonica plăcilor, Himalaya ridicându-se în urma coliziunii dintre două plăci. Lanţul muntos Himalaya s-a format în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, când subcontinentul indian s-a izbit de placa tectonică eurasiatică - deşi cercetări recente au sugerat că marginile acestor plăci erau deja foarte înalte înainte de coliziune, relatează News.ro.

Procesul fiind încă în desfăşurare, lanţul muntos continuă să fie împins în sus, deşi alunecările de teren şi alte evenimente înseamnă că se şi pierde din rocă. Însă experţii spun acum că Everestul - care în prezent se ridică la 8.849 de metri a cunoscut o creştere suplimentară a înălţimii sale ca urmare a eroziunii provocate de râurile învecinate. O echipă de cercetători afirmă că, în urma acestui proces, Everestul s-a ridicat cu 15 până la 50 de metri în ultimii 89.000 de ani, iar fenomenul continuă şi în prezent.

„Studiul nostru demonstrează că până şi cel mai înalt vârf din lume este supus unor procese geologice continue care îi pot afecta în mod măsurabil înălţimea pe scări de timp geologice relativ scurte”, a declarat profesorul Jingen Dai de la Universitatea Chineză de Geoştiinţe din Beijing, coautor al studiului.

Modele computerizate pentru anomalie

Dai a observat un fel de anomalie în cazul Everestului, vârful său fiind cu aproximativ 250 de metri mai înalt decât ceilalţi munţi cei mai înalţi din Himalaya. În plus, datele au sugerat o discrepanţă între ratele de înălţare pe termen lung şi pe termen scurt ale Everestului. „Acest lucru a ridicat întrebarea dacă există un mecanism de bază care face ca înălţimea anormală a Everestului să fie şi mai mare”, a declarat Dai.

În studiul publicat de revista Nature Geoscience, Dai şi colegii săi arată cum au creat modele computerizate pentru a explora evoluţia reţelelor fluviale din Himalaya. Rezultatele lor sugerează că, în urmă cu aproximativ 89.000 de ani, cursul superior al râului Arun, care se află la nord de Everest şi care ar fi curs spre est pe platoul tibetan, a fuzionat cu cursul său inferior, ca urmare a erodării acestuia din urmă spre nord. Rezultatul a fost că întreaga lungime a râului Arun a devenit parte a sistemului râului Kosi. Echipa sugerează că redirecţionarea rezultată din această „captare a râului” a dus la o creştere a eroziunii râului în apropierea Everestului şi la formarea defileului râului Arun.

„În acel moment, ar fi existat o cantitate enormă de apă suplimentară care curgea prin râul Arun, iar aceasta ar fi fost capabilă să transporte mai multe sedimente şi să erodeze mai mult patul stâncos, tăind fundul văii”, a declarat dr. Matthew Fox de la University College London, coautor al cercetării.

Revenire izostatică

Cercetătorii spun că reducerea greutăţii pe scoarţa terestră pe măsură ce acest material a fost îndepărtat a dus la o ridicare a terenurilor din jur - un proces cunoscut sub numele de revenire izostatică. Acesta implică ridicarea maselor de pământ de pe scoarţa terestră atunci când greutatea suprafeţei scade. Scoarţa, stratul cel mai exterior al Pământului, pluteşte, în esenţă, deasupra unui strat de manta format din roci fierbinţi, semilichide. „Revenirea izostatică poate fi comparată cu un obiect plutitor care îşi ajustează poziţia atunci când greutatea este îndepărtată”, a explicat profesorul Dai.

Echipa estimează că procesul propulsează Everestul în sus cu 0,16 mm până la 0,53 mm pe an, iar vârfurile învecinate Lhotse şi Makalu, al patrulea şi, respectiv, al cincilea cel mai înalt vârf din lume, înregistrează o creştere similară.

„Acest efect nu va continua la nesfârşit”, spune Dai. „Procesul va continua până când sistemul fluvial va ajunge la o nouă stare de echilibru”, precizează cercetătorul.

De ce este important

Profesorul Mikaël Attal de la Universitatea din Edinburgh, care nu a fost implicat în acest studiu, a declarat că, deşi captarea râurilor este un fenomen binecunoscut, acesta este relativ rar. „Ceea ce este unic în acest studiu este demonstrarea faptului că eroziunea rezultată din captarea râurilor poate duce la un răspuns atât de dramatic al suprafeţei Pământului, cu o zonă de mărimea Greater London, care creşte cu câteva zeci de metri în zeci de mii de ani, ceea ce este rapid”, a explicat el.

Cu toate acestea, Attal observă că această revenire explică doar parţial înălţimea neobişnuită a celor mai înalte vârfuri din Himalaya. Într-adevăr, dr. Matthew Fox a observat că şi alte mecanisme, cum ar fi tensiunile tectonice asociate ciclurilor seismice şi pierderea gheţarilor montani, ar putea provoca, de asemenea, ridicarea.

Dr. Elizabeth Dingle de la Universitatea Durham spune că rezultatele studiului sunt importante dincolo de cazul Everest. „Există şi alte capturi de râuri despre care se ştie că au avut loc în Himalaya”, a spus ea, „aşa că ar fi interesant de ştiut dacă efecte similare se păstrează în altă parte sau în alte lanţuri muntoase active din punct de vedere tectonic în general”.

Everest, numit şi Sagarmatha în nepaleză şi Chomolungma în tibetană, este situat la graniţa dintre Nepal şi Regiunea Autonomă Tibet din China. A fost numit după George Everest, un topograf britanic din secolul al XIX-lea din India.

„Muntele Everest ocupă un loc unic în conştiinţa umană”, a declarat profesorul Dai, citat de Reuters. „Din punct de vedere fizic, acesta reprezintă cel mai înalt punct de pe Pământ, ceea ce îi conferă o semnificaţie imensă prin simpla sa statură”, a spune Dai. „Din punct de vedere cultural, Everestul este sacru pentru comunităţile locale sherpa şi tibetane. La nivel global, acesta simbolizează provocarea supremă, întruchipând rezistenţa umană şi dorinţa noastră de a depăşi limitele percepute”, a arătat cercetătorul.