Motiv de sărbătoare pentru Dodon - de TREI ani la Președinție: „Am rezistat”
1837
Președintele Igor Dodon sărbătorește astăzi, pe 23 decembrie, trei ani de la învestirea sa în funcția de președinte al R. Moldova.
Dodon arată, într-o postare pe Facebook, că în cei trei ani de mandat „a rezistat” și a ieșit „învingător” din lupta cu „regimul care impunea dictatul său asupra tuturor instituțiilor statului”.
CITIȚI și Întreținerea „PALATELOR” în care stă Igor Dodon costă bugetul ZECE MILIOANE de lei pe an: Deputații nu vor să taie din cheltuielile Președinției
Mai mult, Igor Dodon afirmă că „va continua” mai „activ și intens” tot ce a început în anii precedenți, perioadă în care a efectuat nenumărate vizite la Moscova și a fost ignorat de Occident.
„Aceasta a fost o perioadă cu multe încercări atât pentru țară, cât și pentru mine personal, fiindcă am activat într-un mediu politic foarte dificil, chiar ostil. Am activat, ca președinte, în paralel cu un regim care impunea dictatul său asupra tuturor instituțiilor statului și își dorea să subordoneze cu orice preț și Președinția.
CITIȚI și Igor Dodon explică de ce cheltuielile pentru Președinție s-au DUBLAT de când dânsul este șef al statului, până la peste 35 de MILIOANE de lei anual
Am rezistat însă și am ieșit învingător din acea confruntare, foarte periculoasă și plină de riscuri și, odată cu schimbarea cardinală a climatului politic în țară, în luna iunie a acestui an, a fost posibilă deschiderea unor noi oportunități pentru dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova. În anul care vine, voi continua într-un mod mai activ, mai intens, mai eficient tot ce am început în anii predecenți, pentru că Moldova are viitor, în pofida a orice și a oricui”, a scris Dodon pe Facebook.
772
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
913
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
914
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1394
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1384
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1216
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1738
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1255
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1549
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2710
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
15.02.2026
08:16
325
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
586
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
369
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
576
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
644
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
612
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
532
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
666
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
703
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
754
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
849
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
797
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
959
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
699
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
845
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
911
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
746
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
835
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
657
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
784
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
727
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
808
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
779
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
693
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
811
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
Horoscopul zilei 15.02.2026
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














