Moțiunea simplă a comuniștilor și socialiștilor împotriva politicilor Ministerului Justiției a EȘUAT: „Amestecătură de minciuni și falsuri alimentate din kuliok”
1387
Moțiunea simplă inițiată de fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor asupra politicilor Ministerului Justiției în domeniul justiției a eșuat, fiind susținută doar de către 28 de deputați.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a acuzat astăzi, în plenul Parlamentului, autorii moțiunii că textul acestui document reprezintă „un terci, o amestecătură de minciuni, falsuri şi scorniri pe care le tot vituperaţi pe la televiziunile pe care le controlați din bani din kuliok” și că nu a găsit niciun exemplu de „politici ale ministerului care nu vă plac”.
Litvinenco a afirmat că socialiștii și comuniștii îi reproșează că nu a realizat „în două luni” reforma justiției și a amintit că procesul legislativ presupune o anumită procedură de elaborare și adoptare a actelor.
„Proiectele nu se fac pe genunchii lui Andronachi sau Nichiforciuc”, a punctat Sergiu Litvinenco.
Potrivit ministrului Justiției, actuala guvernare nu vrea să reformeze justiția pe „fundamentul putred” lăsat moștenire de fostele guvernări oligarhice, inclusiv cea a socialiștilor, iar inițiativele vor fi consultate cu partenerii de dezvoltare ai R. Moldova.
„Da. Nu am realizat încă reforma, nu am început de a construi o justiție corectă care să slujească interesul cetățeanului și nu al celor care fură, pentru că nu ne dorim să punem temelia acestei justiții pe rămășițele putrede a sistemului corupt pe care mi l-ați lăsat. Acel sistem care v-a slujit și datorită căruia acum unii se regăsesc în Parlament și nu în alte locuri mai puțin încălzite.Da, este imposibil în două luni sa faci stat de drept. Dar nu a fost imposibil în două luni să vă bag în panică și să vă provoc isterii, să vă fac să cereți indulgență poporului acestei țări pe care l-ați furat și umilit”.
Comuniștii și socialiștii nu au prea avut argumente să-și susțină moțiunea și i-au reproșat ministrului, în mod special, că ar fi implicat în reținerea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care ar fi dirijată de procurorul-șef anticorupție de pe timpul guvernării lui Plahotniuc, Viorel Morari.
Litvinenco a răspuns că nu dânsul l-a reținut pe procurorul general și că nu-l cunoaște pe Morari, adăugând că a votat legal, în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, pentru candidatura lui Dumitru Robu la funcția de procuror general interimar.
În context, ministrul a amintit „cum v-ați numit procurorul general” care nu a înregistrat progrese în dosarele de rezonanță.
„Știu că vă place de Stoianoglo. Și vă place ceea ce a făcut el. Sau mai bine zis ceea ce nu a făcut. Nu mă miră. Pentru mine nu este o surpriză. Spre deosebire de voi, şi aici daţi-mi voie să-mi exprim părerea proprie, mie nu-mi place ceea ce a făcut. Mai bine zis, ceea ce nu a făcut. Nu-mi place că procuratura nu are progrese pe dosarele pe care cetățenii noștri le consideră de rezonanță – „jurtul miliardului”, „Laundromatul”, „Aeroportul”, „Metalferos”, furturile de proprietăți din Ucraina, Bahamas şi kuliokul. Nu-mi place eliberarea pe bandă rulantă a hoților din pușcării și nici eliberarea ilegală a lui Platon. Nu-mi place cum a fost lăsat să fugă tovarășul vostru Andronachi, nu-mi place cum au rămas neatinse averile lui Plahotniuc și omul și le-a vândut liniștit, cum a fost spălat Botnari în dosarul profesorilor turci, cum au fost date uitării dosarele lui Sternioală, Druță, Țuțu și alți „eroi” din era lui Plahotniuc. Nu-mi place ca justiția să pară a fi un teren pentru reglări de conturi între criminali. Nu-mi place că procuratura, în loc să fie o instituție de care se tem hoții, este aplaudată de hoți. Şi dacă înainte hoţii fugeau de Procuratură, pe timpul lui Stoianoglo hoţii au ajuns să fugă la Procuratură după protecţie. Nu-mi place că aproape nimic din ceea ce a promis domnul Stoianoglo nu s-a realizat. Nu-mi plac multe lucruri”, a enumerat Litvinenco.
Ministrul Justiției a adăugat că actuala guvernare își dorește o justiție care să facă dreptate cetățenilor, nu „hoților”, fiindcă reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate „nu au averi”pe care vor să le ascundă, nici „tovarăși care trebuie scoși din închisoare” sau parteneri fugari care trebuie întorși acasă.
Menționăm că deputații Partidului „Șor” nu au participat la dezbaterile și votul vizavi de moțiunea comuniștilor și socialiștilor „legată de suspendarea procurorului general”, pentru a nu fi acuzați de „conflict de interese”, având în vedere „dosarele politice” împotriva deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov. Totuși, Ulanov a adăugat că Partidul „Șor” ar susține o moțiune de cenzură împotriva întregului Cabinet Gavrilița.
02.01.2026
02:11
222
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
02.01.2026
01:12
282
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
01.01.2026
21:04
595
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
01.01.2026
18:29
894
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
01.01.2026
18:11
514
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
01.01.2026
15:35
1016
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
3030
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
671
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
718
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
651
Horoscopul zilei 01.01.2026
02.01.2026
02:11
46
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
02.01.2026
01:12
243
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
01.01.2026
21:04
571
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
01.01.2026
18:29
887
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
01.01.2026
18:11
511
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
01.01.2026
15:35
1007
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
2904
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
669
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
716
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
649
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
780
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
817
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
917
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
692
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
929
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
1214
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
860
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
885
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
3607
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
825
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
1023
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
1315
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
884
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
844
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
763
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.82
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














