Moscova, ÎNFURIATĂ pe Chișinău și Kiev pentru deciziile care vizează limbile română și ucraineană: AMENINȚĂ cele două capitale cu ațâțarea spiritelor în Transnistria și Donbas
5128
Reacție furibundă din Federația Rusă după ce Curtea Constituțională de la Chișinău a stabilit, joi, că „tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție”.
Aceeași atitudine vizează și autoritățile ucrainene care au decis ca toate serviciile publice din statul vecin să fie acordate, începând cu 16 ianuarie curent, doar în limba ucraineană.
Mai mult, Konstantin Kosaciov, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației Ruse, amenință, într-o adresare publică, cele două capitale cu precipitarea situației în Transnistria și Donbas.
Kosaciov ia în derâdere termenul „mova”, care înseamnă „limbă” în ucraineană, și crede că deciziile respective ale autorităților moldovenești și ucrainene au ceva comun – „cursul de integrare europeană”, iar acest fapt ar fi încurajat de Uniunea Europeană.
Oficialul rus știe că „limba rusă a fost întotdeauna limba comunicării interetnice în Moldova”.
CITIȚI și DOC // ARGUMENTELE Curții Constituționale: „Tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție”
„Desigur, această decizie nu este una legală, ci exclusiv politică, luată sub presiunea forțelor care se numesc proeuropene. Adevărat, acești politicieni înțeleg integrarea europeană a țării lor într-un mod foarte specific - prin respingerea vechii identități moldovenești și a propriei lor stări de dragul intrării în componența României. Este o coincidență faptul că președintele Curții Constituționale, doamna Manole, și deputații care au intentat un proces împotriva limbii rusești, potrivit rapoartelor mass-media, sunt cetățeni ai României? (Deși preferă să-l citeze pe ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, care a apărat limba rusă la Curtea Constituțională, Kosaciov nu spune nimic despre faptul că și acesta deține cetățenia României - n.r.)
Lupta împotriva limbii ruse pentru acești politicieni nu se referă atât la limbă ca la un instrument de comunicare interetnică, ci la vectorul geopolitic: pentru a rupe legăturile vechi de secole ale moldovenilor și Moldovei cu Rusia și rușii, ei sunt gata să încalce nu numai drepturile moldovenilor, urmărind o politică de românizare, ci și drepturile a sute de mii de cetățeni moldoveni de alte naționalități, pentru care rusa este ori nativă sau de bază (și aceștia sunt ruși, găgăuzi, bulgari și ucraineni)”, scrie Kosaciov.
CITIȚI și DISCURS // Ministrul Fadei Nagacevschi, fostul consilier al socialistei Zinaida Greceanîi, PLEDOARIE pentru limba rusă la CC: „Când intram în magazin și încercam să vorbesc în limba română, deja simțeam anumite elemente provocatoare”
Președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației Ruse amenință, la final, cele două capitale cu conflictele transnistrean și cel din estul Ucrainei.
„Decizia Curții Constituționale îndepărtează Moldova de soluționarea conflictului transnistrean. Este greu de imaginat că locuitorii din stânga Nistrului, care au suferit o tragedie în urmă cu 30 de ani, cauzată de aceeași problemă lingvistică și de aceeași dorință a autorităților de la Chișinău de a efectua o românizare violentă, ar dori brusc să se reintegreze cu o astfel de Republică Moldova. Și „tăcerea” vorbitoare a autorităților europene va deveni un semnal important pentru Donbas, confirmând pe deplin temerile locuitorilor săi cu privire la inevitabila discriminare bazată pe naționalitate și limbă în Ucraina...”, afirmă Konstantin Kosaciov, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației Ruse.
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
03.07.2026
14:46
03.07.2026
14:09
03.07.2026
13:47
03.07.2026
13:34
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
03.07.2026
15:13
03.07.2026
14:46
03.07.2026
14:09
03.07.2026
13:47
03.07.2026
13:34
03.07.2026
12:59
03.07.2026
11:51
03.07.2026
11:42
03.07.2026
11:18
03.07.2026
10:12
03.07.2026
09:57
03.07.2026
09:47
03.07.2026
08:49
03.07.2026
07:35
03.07.2026
03:56
03.07.2026
02:05
Sicriul liderului iranian Ali Khamenei, ucis într-un atac israeliano-american, expus la Teheran în cadrul funeraliilor naționale
Italia, de partea Bulgariei: opoziție în UE față de sancțiunile împotriva patriarhului Kirill
Noua convenție colectivă pe ramura transporturilor 2026–2030: mai multă protecție socială, salarii mai sigure și formare profesională pentru angajați
Profesorii din grădinițe, pregătiți să devină formatori în cadrul programului „100 de povești citite”
















