Moscova a deportat o jumătate de milion de ucraineni în Rusia, potrivit unui oficial de la Kiev
1055
Moscova a deportat 500 000 de ucraineni în Rusia, a declarat miercuri un oficial de la Kiev, care a cerut Crucii Roșii să ia legătura cu oamenii dați dispăruți, potrivit Reuters.
Mikita Poturaev, care conduce comisia pentru probleme umanitare a parlamentului de la Kiev, le-a declarat parlamentarilor europeni că „o jumătate de milion de cetățeni ucraineni au fost deportați din Ucraina în Federația Rusă împotriva voinței lor”, scrie Digi24.
Reuters nu a reușit să verifice afirmația, iar deputatul nu a adus dovezi în sprijinul ei. Agenția a solicitat un comentariu Ministerului de Externe al Rusiei.
„Din păcate, în prezent nu există nicio ocazie de a intra măcar în contact cu acești oameni”, a arătat Poturaev într-o intervenție prin videoconferință în Parlamentul European.
Convențiile de la Geneva din 1949, care stabilesc standardele legale internaționale pentru tratamentul umanitar în timpul conflictelor, interzic transferul în masă al civililor către teritoriul puterii ocupante, considerat o crimă de război.
Moscova a negat că atacă în mod intenționat civilii din Ucraina invadată în 24 februarie de forțele ruse, în cadrul a ceea ce Rusia numește „operațiune militară specială”, scrie Agerpres. Rușii susțin că le acordă sprijin umanitar celor care vor să se refugieze.
„Știm despre așa-numitele tabere de filtrare pentru cetățenii ucraineni”
O hotărâre a guvernului rus din 12 martie consemnează situația a 95.909 de oameni aflați în întreaga Rusie după ce au părăsit Ucraina, proveniți inclusiv din regiunile secesioniste Donețk și Lugansk, cărora Moscova le-a recunoscut independența.
Cu o lună înainte, militarii ruși anunțaseră că au salvat 138.014 civili din Mariupol, oraș asediat unde se intensificau luptele.
Poturaev și-a exprimat îngrijorarea față de soarta ucrainenilor trimiși în Rusia. „Știm despre așa-numitele tabere de filtrare pentru cetățenii ucraineni. Aceasta este una din posibilele direcții de acțiune pentru Crucea Roșie, pentru a găsi cel puțin acești deportați și a înțelege ce se întâmplă cu ei pe teritoriul Federației Ruse”, a spus el.
Alexandra Boivin, reprezentantă a Comitetului Internațional al Crucii Roșii, a declarat că organizația sa discută cu autoritățile ruse despre posibilitatea de a-i ajuta pe cei în cauză. „La întrebarea dacă putem confirma că au fost deplasați forțat oameni nu pot răspunde în acest moment (...) dar este cu siguranță o chestiune îngrijorătoare”, a arătat ea în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
09.04.2026
20:47
240
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
370
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
393
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
339
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
327
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
362
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
409
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
385
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
396
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
352
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
20:47
87
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
336
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
348
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
312
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
285
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
336
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
386
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
360
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
371
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
333
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
418
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
368
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
379
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
618
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
407
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
481
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
578
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
783
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
612
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
580
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
800
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
785
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
635
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
684
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
653
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














