„Morții” vii // Tradiţie bizară într-un sat din nordul R. Moldova

Grijă // Locuitorii unui sat din nordul R. Moldova și-au comandat monumente pentru locul de veci fiind în viaţă

Jumătate din cimitirul satului Vărăncău, raionul Soroca, e plin cu „morți” vii. Locuitorii, deși mai au de trăit ani buni, au decis să-și pună câte o cruce în cimitir, ca să nu-și „sărăcească” urmașii, după ce vor da ortul popii, spun ei. Unele monumente au lipite nu doar epitafe, ci și fotografiile viitorilor defuncți, doar că unicul element lipsă din inscripția mortuară e anul morții acestora.

Tradiție veche

În vârful dealului Vărăncău, morții se odihnesc împreună cu cei vii. Tradiție sau modă, cert e că peste un mormânt se înalță crucea vreunui sătean căruia, cu câteva minute în urmă, i-ai dat binețe. Printre monumentele funerare se găsește și cel al soților Movilean cu toate detaliile necesare: poză, epitaf, anul nașterii. Dânșii spun că acesta e un obicei vechi transmis din tată-n fiu și nu un moft.

„Această modă e tare demult. Până s-a gândit unul să-și facă monument, după care toată lumea a preluat obiceiul. Noi nu găsim nimic neobișnuit în asta. Însă, o cauză ar mai fi că, după ce moare unul dintre soți, trebuie să i se facă monument și se lasă loc pentru poză și câteva cuvinte și pentru celălalt soț, ca să nu te cheltuiești de două ori. Câteodată mai facem glume pe seama asta. Dăm de sufletul nostru când venim la Paștele Blajinilor”, spune Andrei Movilean.

„Încă suntem vii”

Totuși, nu acesta a fost motivul pentru care soții Movilean au optat pentru o piatră funerară în cimitir. „Pentru ce să sărăcim copiii după ce vom muri? Dacă nu ne vor îngropa unul lângă altul sau nu ne vor pune monument și vor lăsa doar crucea de lemn pe care, peste ani, vântul și ploile o vor distruge? Așa că ne-am pus unul cu mâna noastră. E drept că te cam trec fiorii când îți vezi fotografia în cimitir, dar ne-am deprins. Prima dată a fost mai greu”, explică și soția.

Ideea a apărut acum câțiva ani, iar de la zis până la făcut a mai trecut tot atâta vreme. „Cu vreo 5-6 ani în urmă am vândut oile și am pus la păstrare banii. După care ne-am zis că mai bine să ne facem un monument în cimitir și am dat comandă la Cosăuți. Am ales modelul, dar nu ne-am gândit să punem și fotografiile noastre, însă rămânea locul gol pe piatră și era urât. Culmea e că meșterul l-a făcut peste doi ani, deoarece ne-a văzut că suntem cam bătrâni și se gândea că mâine, poimâine plecăm pe lumea cealaltă și să nu strice monumentul degeaba. Noi l-am sunat și i-am spus că încă suntem vii și să-l finiseze mai repede”, râde Vera Movilean.

Gospodari pe pământ și în ceruri

Prin cimitir, epitafele de pe mormintele celor vii „curg” gârlă. „În lacrimi și durere / Ni-i sufletul scăldat, / Că din această lume, / Măicuță dragă ai plecat” sau „Ne-ați fost ca o avere, / Dar ne-ați lăsat în lacrimi și durere – de la copii și nepoți” sunt doar două dintre inscripțiile mortuare. Preotul satului explică că acest obicei nu contravine normelor bisericești, deoarece, dacă omul e gospodar pe pământ, apoi arată că e gospodar și pe lumea cealaltă.

„Ei, chiar ieri am sfințit monumentul tatălui primarului. Nu e nimic rău în asta. Așa e tradiția pe aici. Unii nu au încredere în copii, alții vor să se asigure că mormântul lor va arăta bine după moarte. Eu nu am de gând să fac așa ceva, deoarece băiatul meu e preot și am încredere în el”, relatează părintele Ion.

Monumente „nelocuite”

Sătenii spun că sunt și cazuri când oamenii își fac monument, dar nu mai ajung să se odihnească sub ele, deoarece sunt îngropați în altă parte a cimitirului sau chiar în alt colț al R. Moldova. „Am avut un caz când o femeie, împreună cu copiii săi, au fost înecați de ape și mama acestei femei, înainte de a muri, a cerut să fie îngropată lângă fiică-sa, dar avea monument în altă parte a cimitirului. Mai sunt și dintre aceia care-s îngropați în alt sat și le rămân mormintele pregătite din timp”, povestește învățătoarea Maria Cărăușu, care are instalată o piatră funerară în cimitir de mai bine de 10 ani.

Prin satul Vărăncău mai circulă și o legendă, precum că oamenii ar dormi cu sicriele în pod, însă nimeni nu a dorit să confirme zvonul. Mulți zic doar că ar păstra scândurile. „Asta s-a întâmplat demult. Era o mahala de bătrânele care își procuraseră din timp și sicriele, nu doar monumentele. Însă, acum nu mai este așa ceva, deoarece una dintre ele nu putea muri și, după ce a aruncat sicriul pe Nistru, la scurt timp s-a stins din viață”, spune săteanca Axenia Rați, al cărei monument stă țanțoș în cimitir.

Polițistul cu sicriul în birou

Totuși, cel care a „locuit” cel mai mult cu coșciugul împreună este polițistul din sat care câțiva ani a păstrat un sicriu în cabinetul său. „Am avut un caz când o locuitoare a satului s-a trezit într-o dimineață cu un sicriu în poartă. A trebuit să păstrez racla în postul de poliție vreo trei ani, poate cineva va îndrăzni să și-l ia acasă. Stătea sus pe dulap. Apoi, după ce a fost închis cazul, am întocmit un proces-verbal și l-am nimicit prin ardere”, zâmbește polițistul Sergiu Rabii.