09:53:44 30.07.2025
Stiri

Moldovenii care muncesc la construcții în Israel primesc un salariu de TREI ori mai mare decât acasă

Moldovenii în lume 12.04.2019 18:40 Vizualizări5480
Moldovenii care muncesc la construcții în Israel primesc un salariu de TREI ori mai mare decât acasă Adevărul

După semnarea Acordului bilateral între Republica Moldova și Statul Israel, circa 7 000 de cetățeni moldoveni au fost angajați legal în domeniul construcțiilor din acest stat.

Salariile plătite constructorilor în Israel sunt de trei ori mai mari decât cele plătite în R. Moldova.

„În timp ce în Republica Moldova salariul mediu în ramură este de circa 500 de dolari, în Israel salariul minim este de 1 500 de dolari. Dorim ca specialiștii să muncească în țară și depunem eforturile necesare pentru a îmbunătăți situația. Însă este important ca în acele țări unde activează specialiștii moldoveni să fie respectate cerințele în domeniul muncii, iar cetățenii să beneficieze de protecție socială”, a declarat Victor Talmaci, președintele Federației „SINDICONS”, la o întâlnire recentă avută cu Itzhak Moyal, președintele Federației „HISTADRUT” din Israel.

Itzhak Moyal a menționat că muncitorii moldoveni sunt apreciați în Israel pentru profesionalismul de care dau dovadă și sunt considerați drept unii dintre cei mai buni specialiști din sectorul construcțiilor. Liderul sindical a menționat că muncitorii moldoveni au aceleași salarii ca și alți muncitori care activează în Israel și sunt protejați de stat.

Menționăm că, anterior, Guvernul a anunțat că circa 25 de mii de cetățeni moldoveni muncesc în Israel.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri
30.07.2025 08:00 251 Horoscopul zilei 30.07.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte