14:33:27 12.02.2026
Stiri

Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine

Actualitate 12.02.2026 13:04 Vizualizări137
Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine

12 februarie 2026 – Republica Moldova și Republica Turcia actualizează Acordul de Comerț Liber, pentru a integra noile prevederi ale Convenției regionale privind regulile de origine preferențiale pan‑euro‑mediteraneene (PEM). În acest context, Parlamentul a ratificat Decizia Comitetului mixt referitoare la definirea noțiunii de „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă aplicabile în cadrul Acordului bilateral.

Noile norme PEM, adoptate în 2025 și intrate în vigoare la 1 ianuarie 2026, introduc reguli de origine simplificate și modernizate. Ele sunt adaptate realităților actuale ale comerțului internațional și nevoilor tot mai dinamice ale mediului de afaceri.

Actualizarea urmărește facilitarea comerțului bilateral, reducerea barierelor administrative și aplicarea efectivă a regulilor de origine preferențiale ale Convenției PEM. Acest lucru va oferi mediului de afaceri un avantaj economic clar și predictibil, va stimula creșterea fluxului de mărfuri produse pe teritoriul Republicii Moldova, prin utilizarea materiei prime de origine turcă și valorificarea cumulului de origine în cadrul sistemului pan‑euro‑mediteraneean. În acest fel, agentii economici vor beneficia de reguli de origine mai flexibile, valoarea adăugată locală va crește, iar produsele moldovenești vor deveni mai competitive pe piețele externe.

Convenția PEM are în prezent 25 de părți contractante, printre care se numără Uniunea Europeană (27 de state), statele EFTA (Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein), mai multe țări din Africa de Nord, Turcia, Georgia și Republica Moldova. Țara noastră a aderat la Convenție în anul 2015, consolidându-și astfel integrarea în spațiul comercial pan‑euro‑mediteraneean.

Acordul de Comerț Liber dintre Republica Moldova și Turcia a fost semnat în 2014. Potrivit celor mai recente date disponibile, în 2024 relațiile comerciale moldo‑turce au cunoscut o intensificare semnificativă.

Turcia se află pe locul patru printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu un volum al schimburilor comerciale de 890,4 milioane de dolari. Principalele produse exportate către Turcia au fost semințele de floarea‑soarelui, deșeurile și resturile de fontă și aluminiu, puloverele și cardiganele, precum și echipamentele IT. Printre principalele produse importate se regăsesc accesoriile de îmbrăcăminte, uleiurile din petrol, medicamentele, roșiile, citricele și bijuteriile.

Stiri relevante
Top stiri
12.02.2026 08:12 393 Horoscopul zilei 12.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.13 1 USD 16.91 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte