Ambasadorul Mazeiks: R. Moldova rezistă presiunilor Rusiei și rămâne unită cu sprijinul Uniunii Europene
1403
Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Jānis Mažeiks, susţine, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Europei pe 9 mai, că această zi simbolizează pacea, unitatea și prosperitatea.
Potrivit diplomatului, deși R. Moldova a fost supusă unor presiuni din partea Rusiei, statul a reușit să rezist, iar sprijinul a venit din partea Uniunii Europene.
„O țară care alege războiul, distrugerea și opresiunea este sortită corupției și ilegalității. Războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei ne amintește tragic de ceea ce contează cu adevărat. Rusia încearcă să reconfigureze ordinea mondială – nu prin reguli și cooperare, ci prin forță brută, agresiune și impunere. Moldova a simțit impactul presiunii Rusiei – prin intimidare economică, șantaj energetic și campanii de dezinformare care au ca scop divizarea societății. Totuși, Moldova a rezistat. Rămâne puternică. Pentru că nu e singură. Moldova aparține familiei europene, iar familiile rămân unite”, a arătat Jānis Mažeiks.
Șeful Delegației Uniunii Europene a felicitat cetățenii R. Moldova cu prilejul Zilei Europei și le-a vorbit despre semnificația acestei zile. „De Ziua Europei, celebrăm unitatea, pacea și prosperitatea — valori fundamentale care ne unesc în timp ce construim împreună un viitor comun în marea noastră familie europeană. R. Moldova a ales calea integrării europene - un parcurs al democrației, statului de drept și dezvoltării economice. Această alegere nu este doar a clasei politice, ci reflectă voința voastră: voința cetățenilor din Moldova. E responsabilitatea voastră să aveți grijă ca parcursul european să rămână solid”, a adăugat Jānis Mažeiks.
„Uniunea Europeană este alături de voi! Când un fermier din Moldova are acces la piețele europene, când un student învață peste hotare prin programul Erasmus+, când un sat primește apă potabilă cu sprijinul UE —toate acestea aduc schimbări reale în viața oamenilor… Anul acesta, de Ziua Europei, să ne reafirmăm angajamentul față de valorile care ne întăresc: Pacea, Prosperitatea și Demnitatea. Pentru că Europa nu este doar un loc. Europa este o idee. Europa este o alegere. Europa e familia ta. Și Europa ești TU”, a încheiat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
Menționăm că, în mod tradițional, Ziua Europei și Ziua Victoriei sunt sărbătorite la Chișinău pe 9 mai. Această zi comemorează persoanele care au decedat în al Doilea Război Mondial și subliniază importanța păcii pe continentul european, în ciuda conflictului actual declanșat de Rusia în țara vecină.
10.04.2026
13:35
330
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
281
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
370
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
444
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
441
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
464
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
660
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
652
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
639
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
567
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
10.04.2026
13:35
329

461

638
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
567
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
534
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
636
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
692
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
728
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
643
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
590
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
592
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
657
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
665
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
668
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
601
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
709
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
632
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
643
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
964
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi