Mobilizare MAXIMĂ a vameșilor și polițiștilor de frontieră din R. Moldova și România, pentru fluidizarea traficului în perioada Sărbătorilor Pascale
1491
Fie că cetățenii revin acasă de Paște, fie că pleacă în vacanță, traficul la frontiera moldo-română în perioada Sărbătorilor Pascale este extrem de aglomerat în firecare an.
Pentru a gestiona eficient fluxul sporit de automobile la vamă, directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, și șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, au mers astăzi la Leușeni, pentru a verifica, împreună cu reprezentanții autorităților vamale și de frontieră din România, cât de pregătiți sunt inspectorii din cel mai solicitat post de trecere a frontierei.
Oficialii au discutat despre parteneriatul de colaborare și planul de acțiuni privind aplicarea celor mai eficiente măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier, menite să simplifice procedurile de control atât al documentelor de călătorie, cât și al bagajelor personale transportate.

Printre măsuri se numără suplinirea numărului de personal și a echipamentelor de verificare, utilizarea tuturor arterelor de control, indiferent de sensul de traversare, precum și implicarea șefilor posturilor vamale și a adjuncților acestora în procesul de perfectare.
Menționăm că, în perioada Sărbătorilor Pascale de anul trecut, fluxul transfrontalier al unităților de transport a depășit cu 20% media înregistrată în celelalte perioade ale anului.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















