Mircea Cărtărescu a primit premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice la Guadalajara: „E cu adevărat unul dintre cele mai valoroase premii literare care există”
1224
Facebook // Mircea Cărtărescu
Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit, sâmbătă seara, premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, în valoare de 150 000 de dolari, în deschiderea Târgului Internațional de Carte Guadalajara.
Acum este doar ceremonia de acordare a premiului, în contextul în care Antonio Sáez Delgado, purtător de cuvânt al juriului, a anuțat deja distincția în luna septembrie.
Juriul a apreciat că el „este un scriitor multilateral de stil maximalist care se inserează deplin în tradiţia literaturii mondiale, interpelându-şi de la oniric şi până la existenţial cititorii şi criticii din întreaga lume”.
„Premiul FIL e cu adevărat unul dintre cele mai valoroase (în toate sensurile) premii literare care există. Mă aflam la Guadalajara când l-a primit, acum cinci ani, Emmanuel Carrere. Trebuie să fi fost vreo mie de oameni în sală, toate oficialităţile posibile. Nici nu mi-a trecut prin cap vreodată că o să fiu în lista lor de ”ganadores”, la un loc cu Nicanor Parra, Juan Goytisolo, Antonio Lobo Antunes, Claudio Magris, Enrique Vila-Matas, Emmanuel Carrere, Yves Bonnefoy sau compatriotul nostru Norman Manea, între mulţi alţii”, a scris pe Facebook Mircea Cărtărescu, potrivit News.ro.
Recent, Mircea Cărtărescu a publicat un nou roman, Theodoros.
Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, a publicat numeroase volume, începând cu 1980, care i-au fost traduse în peste 20 de limbi.
Recent, Mircea Cărtărescu a publicat un nou roman, Theodoros.
Cărţile lui au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.
Citiți continuarea articolului pe Hotnews
13.04.2026
12:24
632
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
515
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
547
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1696
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1602
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1987
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
828
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
827
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
852
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1035
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1077
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1114
Horoscopul zilei 11.04.2026
13.04.2026
12:24
600
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
490
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
529
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1677
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1583
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1974
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
811
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
814
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
842
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1025
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1068
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1106
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1506
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1429
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1420
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1245
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1380
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1604
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1374
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1157
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1628
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1196
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1106
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1591
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1329
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














