Ministrul Energiei de la București afirmă că România are o cantitate suficientă de gaze pentru a trece cu bine iarna ce vine fără importuri: Dacă iarna va fi grea, R. Moldova poate conta pe ajutorul României
1130
Agerpres
Gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6% şi, cu ceea ce va mai produce România în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să-i permită statului vecin să treacă peste iarna care vine fără importuri, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei de la București, Sebastian Burduja, transmite Agerpres.
„În actul normativ aferent pregătirii pentru iarnă au fost dezvoltate mai multe scenarii care ţin de media temperaturilor, inclusiv de posibilitatea ca România să susţină alte state, în speţă să-i susţină pe fraţii noştri de peste Prut. Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având în vedere gradul de umplere. Şi vă anunţ că astăzi este 100,6%. Deci, avem peste 100% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităţilor de stocare. Avem cu 400 de milioane, 417 milioane pentru a fi precis, de metri cubi mai mult faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă. Deci, cu ceea ce mai producem şi în sezonul rece, chiar dacă e o producţie mai mică din raţiuni tehnice, cu ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem fără să apelăm la importuri peste această iarnă", a susţinut ministrul român al Energiei.
El a subliniat că, dacă iarna va fi foarte grea şi dacă Republica Moldova va solicita sprijinul României la un nivel care să nu poată fi acoperit din stocuri şi producţie, există opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan sau de a recurge la o eventuală achiziţie de gaze naturale lichefiate.
„Avem opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan. Avem în continuare această opţiune securizată dinaintea mandatului meu şi este valabilă până în primăvara viitoare. Vorbim de un miliard de metri cubi pe care putem să-i tragem la nevoie. Sau o eventuală achiziţie a gazului sub formă lichefiată din Grecia, cel mai probabil, sau altă variantă”, a punctat ministrul Sebastian Burduja, citat de Agerpres.
15.02.2026
23:49
288
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
582
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
529
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
538
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
863
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1398
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
500
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
531
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1157
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
523
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
23:49
89
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
553
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
500
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
503
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
832
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1368
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
485
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
514
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1131
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
513
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
564
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
579
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
568
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
588
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1059
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
664
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
839
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
910
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
847
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
707
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
859
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
904
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
957
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
1019
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
969
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














