Ministrul Dan Perciun a dezvăluit care va fi tema PRIMEI ore din anul de studii 2023/ 2024: „Considerăm oportun ca, inclusiv pe 1 septembrie, să fie abordat acest subiect”
2734
Elevii din R. Moldova vor afla mai multe detalii despre integrarea europeană a R. Moldova în Uniunea Europeană, dar și etapele pe care trebuie să le parcurgă republica noastră în următorii ani, în prima oră a anului de studii 2023/ 2024. Anunțul a fost făcut de noul ministru al Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, în cadrul unei intervenții live pe Facebook.
Potrivit lui Perciun, MEC va propune, până la mijlocul lunii august, mai multe activități tematice pentru 1 septembrie.
„Ne pregătim pentru data de 1 septembrie. Am avut săptămâna aceasta o întâlnire cu stagiarii din Guvern, cu colegii noștri de la Direcția Învățământ General pentru a lucra la propunerea de proiect didactic pentru data de 1 septembrie. Tema selectată ține de integrarea europeană a R. Moldova și până la mijlocul acestei luni vom propune anumite activități, care ar urma să fie desfășurate pe 1 septembrie de către instituțiile de învățământ”, a precizat ministrul.
Astfel, elevilor li se va povesti despre faptul că R. Moldova a obținut statutul de țară candidat și că până la finele anului urmează să fie demarate negocierile de aderare la UE.
„Considerăm oportun ca, inclusiv pe 1 septembrie, să fie abordat acest subiect”, a punctat ministrul Perciun.
Amintim că prima lecție din anul de studii 2022/ 2023 a fost dedicat eroilor căzuți în războiul din 1992 de la Nistru pentru apărarea integrității și independenței R. Moldova.
11.04.2026
08:05
377
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
643
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
624
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
635
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
640
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
671
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
821
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
647
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
588
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
769
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
647
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
587
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
337
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
621
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
602
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
617
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
625
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
655
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
805
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
627
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
576
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
750
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
632
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
577
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
920
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
721
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
820
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
828
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
818
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
763
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
981
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
997
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
916
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
834
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
753
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
849
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
933
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














