Ministrul Agriculturii și oamenii de afaceri au analizat prioritățile și provocările sectorului agroalimentar
1045
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a discutat cu reprezentanții mediului de afaceri despre prioritățile de dezvoltare ale sectorului agroalimentar, programele de sprijin destinate producătorilor și principalele provocări actuale. Discuțiile au avut loc în cadrul ședinței Grupului de Lucru 10 al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova.
„Agricultura rămâne unul dintre motoarele de creștere ale Republicii Moldova. Obiectivul nostru este să valorificăm acest potențial prin investiții, tehnologizare și adaptare la schimbările climatice, ca producătorii noștri să fie mai bine pregătiți pentru piața europeană. Avem priorități imediate, pe termen mediu și lung, iar realizarea lor presupune cooperare constantă”, a menționat ministrul.
Unul dintre subiectele principale abordate în cadrul reuniunii a vizat posibilitatea prelungirii licențierii importurilor de cereale și oleaginoase. În acest context, ministrul a reiterat necesitatea efectuării unei analize economico-financiare ample, care să permită o evaluare fundamentată a oportunității și a efectelor unei asemenea măsuri.
Oficialul a solicitat estimarea impactului asupra tuturor actorilor implicați în lanțul valoric. Astfel, eventualele decizii ar urma să țină cont de interesele întregului sector și de consecințele asupra producătorilor, procesatorilor și comercianților.
Pe agenda ședinței s-au aflat și alte subiecte de interes pentru membrii grupului de lucru. Printre acestea s-au numărat armonizarea cadrului normativ național cu legislația Uniunii Europene, identificarea barierelor care afectează dezvoltarea sectorului agroalimentar, stimularea investițiilor și creșterea competitivității producătorilor autohtoni.
Dialogul dintre autorități și mediul de afaceri va continua la nivel tehnic. În perioada următoare vor fi examinate propunerile formulate și identificate soluțiile care pot fi transpuse, după caz, în măsuri legislative sau administrative. Cooperarea constantă este esențială pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și pentru o mai bună pregătire a producătorilor pentru piața europeană.
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:31
02.11.2026
19:56
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:11
30.10.2026
17:03
29.10.2026
22:03
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















