Ministra de Interne, Ana Revenco, mesaj dur pentru „trădătorii de țară”, care se află în spatele protestelor violente de la Chișinău: „În curând vor sta în fața judecății”
2305
Partidul „Șor” a adus și astăzi protestatari în centrul Chișinăului, iar Poliția a reținut peste 50 de inși ce aveau comportament suspect. Totodată, oamenii legii au anunțat că au destructurat mai multe grupări coordonate de serviciile secrete rusești, care urmau să deturneze manifestațiile din Chișinău.
Poliția a prevenit violențele, iar ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a anunțat că inițiatorii acestora vor răspunde în fața legii.
Într-un mesaj făcut public astăzi, după încheierea prptestului, ministra le-a transmis și „trădătorilor de țară”, care stau în spatele tentativelor de a destabiliza sitiația din R. Moldova, că în curând vor răspunde în fața judecății.
Declarația integrală a ministrului Afacerilor Interne, Ana Revenco:
„Turbulențele care au loc în aceste zile pe teritoriul republicii noastre urmăresc să zdruncine democrația și stabilitatea Republicii Moldova.
Sistemul afacerilor interne apără cu fermitate cetățenii, ordinea de drept și democrația pe care am construit-o timp de peste 30 de ani.
Față de turbulențele manifestate astăzi, precizez că MAI nu va admite ca infractorii și trădătorii să ascundă violențele sub umbrela dreptului la protest, a permisivității legale de a fi reprezentant în Parlament sau în fruntea unor APL-uri.
Vocea poporului nu înseamnă violență și trădare de țară!
Cei care încalcă legea sub orice pretext, să se aștepte să răspundă în fața organelor de anchetă.
Toți cei care au adus violențe asupra civililor aflați pe străzi astăzi, cât și asupra organelor de aplicare a legii figurează acum în dovezile adunate de Poliția Națională.
Trădătorilor de țară le transmit avertismentul că în curând vor sta în fața judecății, oricât de mulți bani și ajutor ar primi pentru a ne distruge țara.
Trădarea de țară este cea mai odioasă manifestare a unui om care s-a născut în țara noastră, este cetățean al Republicii Moldova, trăiește aici.
Dragi cetățeni, știu ca voi înțelegeți care sunt jocurile și interesele celor care vor să ne distrugă țara. Vă asigur că, așa cum am fost la datorie acum 31 de ani pentru apărarea patriei, la fel suntem și azi.
Ministerul pe care-l conduc păstrează stabilitatea în țară și nu va permite destabilizări care să pună în pericol siguranța oamenilor noștri”.
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















