06:16:15 12.04.2026
Stiri

Ministra Afacerilor Externe a Germaniei: „Acțiunile recente din R. Moldova sunt similare cu cele de la începutul războiului Rusia - Ucraina"

Actualitate 04.03.2024 09:00 Vizualizări1215
Ministra Afacerilor Externe a Germaniei: „Acțiunile recente din R. Moldova sunt similare cu cele de la începutul războiului Rusia - Ucraina

Ministrul german de Externe Annalena Baerbock consideră că evoluţiile recente din R. Moldova le reflectă pe cele de la începutul conflictului dintre Ucraina şi Rusia din urmă cu câţiva ani, când Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea, informează dpa, preluat de Agerpres.

Aceste declaraţii au fost făcute după ce conducătorii proruşi din regiunea separatistă transnistreană a R.Moldova au cerut Rusiei „protecţie”, potrivit informaţiilor apărute în presă.

Un congres al regiunii separatiste nerecunoscute la nivel internaţional, care se învecinează cu Ucraina, a votat miercuri în favoarea unei rezoluţii în acest sens, a informat presa de la Chişinău.

Potrivit rezoluţiei, Transnistria doreşte să se adreseze Consiliului Federaţiei Ruse şi Dumei de Stat „cu o solicitare de implementare a măsurilor de protejare a Transnistriei în faţa presiunii tot mai mari din partea R. Moldovei”.

Ce aşteaptă exact Tiraspolul de la Rusia nu a fost clar imediat. Şefa diplomaţiei germane a făcut paralele cu evoluţiile din estul Ucrainei din urmă cu câţiva ani, când minorităţile au fost instrumentalizate de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ajuta la pregătirea invadării pe scară largă a Ucrainei în 2022.

„Referendumuri false, proceduri false pentru a destabiliza o altă ţară sunt o încălcare a dreptului internaţional”, a afirmat Baerbock.

Ministerul este de mult timp conştient de destabilizarea R. Moldova din exterior, a adăugat ea. Baerbock a subliniat că doreşte să sprijine R. Moldova în dreptul ei la integritate teritorială.

În 2014, Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea după ce a organizat un referendum în care cetăţenii au fost întrebaţi dacă doresc să adere la Federaţia Rusă. Nici referendumul, nici anexarea Crimeei nu au fost recunoscute la nivel internaţional.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
11.04.2026 08:05 700 Horoscopul zilei 11.04.2026
Top stiri
11.04.2026 08:05 688 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 913 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte