Ministerul Energiei cere acțiuni urgente pentru corectarea facturilor la gaze cu erori majore în datele de consum
3963
Ministerul Energiei a organizat recent o ședință în urma numeroaselor plângeri primite de la consumatori legate de facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. La această întâlnire au participat reprezentanți ai SA Moldovagaz, SRL Chișinău-gaz, SA Energocom, precum și reprezentanți ai operatorilor regionali de distribuție.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a evidențiat că în ultimele săptămâni au fost primite între 20.000 și 30.000 de plângeri. Consumatorii au semnalat date de consum exagerate în facturi, folosirea pe scară largă a consumului estimativ și diverse probleme legate de contoare. SA Energocom a explicat că facturile sunt emise pe baza datelor primite de la operatorii de distribuție, acest fenomen fiind reflectat puternic și în spațiul piblic.
„Consumatorii trebuie tratați corect și transparent. Ministerul nu va tolera încălcarea acestui principiu”, a declarat Dorin Junghietu.
În timpul discuțiilor, ministrul a cerut clarificări privind creșterea cu 33% a numărului de consumatori în regim de plată fixă. De asemenea, a cerut explicații pentru dificultățile de transmitere online a indicațiilor contoarelor, care obligă cetățenii să meargă fizic la ghișee. S-a subliniat că distribuitorii sunt responsabili pentru transmiterea corectă a datelor, conform metodologiilor ANRE.
Ministrul a cerut prezentarea rapidă a situației actuale privind instalarea de echipamente noi și progresul în soluționarea plângerilor, împreună cu integrarea sistemelor informatice cu ANRE.
Reprezentanții SA Energocom au afirmat că lucrează la îmbunătățirea softului de facturare, conform contractului în derulare.
Părțile au convenit ca până la sfârșitul acestei săptămâni, operatorii să corecteze situațiile indicate și să ajusteze facturile afectate pentru a reflecta consumul real și plățile în avans.
Chișinău-Gaz și alți operatori de distribuție trebuie să prezinte Ministerului Energiei și ANRE un raport în maximum 10 zile cu detalii despre instalarea sistemelor de citire la distanță și măsurile adoptate pentru consumatorii care nu permit citirea contoarelor.
În încheierea ședinței, Ministerul Energiei a subliniat nevoia campaniilor de informare pentru consumatori și respectarea disciplinei contractuale.
Consumatorii sunt încurajați să verifice indicii contoarelor și să solicite recalcularea facturilor în caz de discrepanțe.
22.03.2026
14:17
351
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
440
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
491
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
469
Horoscopul zilei 22.03.2026
599
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
741
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
613
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
780
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
768
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
914
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
22.03.2026
14:17
340
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
435
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
486
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
464
Horoscopul zilei 22.03.2026
594
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
736
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
607
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
775
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
763
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
909
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
825
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1034
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
799
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
852
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
974
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1036
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
945
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
875
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
943
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
963
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1000
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
925
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
883
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
895
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
1043
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














