Militari din R. Moldova se antrenează alături de colegi din România, pentru a-şi sincroniza şi dezvolta capabilitățile pentru executarea misiunilor speciale
1411
Un grup de militari din cadrul Batalionului cu Destinație Specială ,,Fulger" al Armatei Naționale participă, alături de colegii din cadrul Batalionului 52 Operații Speciale ,,Băneasa — Otopeni", la exercițiul „JCET- 2023” (Joint Combined Exchange Training).
Antrenamentele se desfășoară în perioada
Ministerul Apărării susține că scopul exercițiului este creșterea nivelului de interoperabilitate, sincronizarea procedurilor operaționale între militarii celor două unități și dezvoltarea capabilităţilor pentru executarea misiunilor speciale.
Ofițerii, sergenții și soldații din cele două armate, se vor antrena la tehnici speciale de alpinism pe timp de iarnă, trageri de luptă avansate și misiuni specifice.
Exerciţiul „JCET” se desfăşoară în conformitate cu Planul de activitate externă al Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale a Republicii Moldova pentru anul 2023. Militarii Batalionului cu Destinație Specială ,,Fulger" participă la „JCET” începând cu anul 2009.
29.12.2025
23:22
235
Teatrul din Mariupol renaște sub ocupație rusă, cu sprijin important din Sankt Petersburg
29.12.2025
22:45
316
Trump reacționează furios la un presupus atac ucrainean asupra reședinței lui Putin, îndoindu-se de veridicitatea informațiilor
29.12.2025
20:19
356
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
481
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
407
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
412
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
472
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
455
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
447
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
425
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
23:22
76
Teatrul din Mariupol renaște sub ocupație rusă, cu sprijin important din Sankt Petersburg
29.12.2025
22:45
282
Trump reacționează furios la un presupus atac ucrainean asupra reședinței lui Putin, îndoindu-se de veridicitatea informațiilor
29.12.2025
20:19
342
Vreme instabilă în Republica Moldova pe 30.12.2025
29.12.2025
19:19
448
Ucraina neagă atacul asupra reședinței lui Putin, acuzând Rusia de pregătirea unor atacuri la Kiev
29.12.2025
18:23
388
Putin își menține planurile expansioniste: Ordine pentru continuarea campaniei în sudul Ucrainei și eliberarea „Novorossiei”
29.12.2025
17:54
400
Inițiativele de integrare a copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova, sub lupă la Ministerul Educației și Cercetării
29.12.2025
16:55
467
John Simpson: Un an îngrijorător precum 2025 nu am mai văzut - Predicțiile sumbre ale unui al treilea război mondial în Europa și nu numai
29.12.2025
16:33
449
Anul 2025 vine cu transformări majore: investiții masive în educație, creșteri salariale și susținerea tinerilor specialiști în Republica Moldova
29.12.2025
15:55
443
Jubileu aniversar la Școala de Box din Grimăncăuți: 25 de ani de succese și performanțe remarcabile
29.12.2025
14:32
422
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
13:55
467
MIDR își consolidează capacitatea administrativă pentru o mai bună gestionare a infrastructurii și dezvoltării regionale
29.12.2025
13:40
448
Guvernul aprobă strategii esențiale pentru securitatea cibernetică națională și protecția infrastructurilor critice în Moldova
29.12.2025
13:06
498
Concurs controversat cu premiu auto duce la acuzații de finanțare ilegală pentru un susținător al partidului „Șansa”
29.12.2025
12:51
961
Zelenski pierde calmul în fața afirmațiilor surprinzătoare ale lui Trump despre Rusia și Ucraina la conferința de la Mar-a-Lago
29.12.2025
12:44
481
Guvernul susține IMM-urile printr-un nou acord pentru eficiență energetică și competitivitate sporită
29.12.2025
12:32
657
SUA oferă Ucrainei garanții de securitate pentru 15 ani, Zelenski cere prelungirea și referendum pentru planul de pace. Legea marțială va fi ridicată după război.
29.12.2025
12:12
510
Curriculumul pentru „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” primit cu entuziasm și provocări în UTA Găgăuzia
29.12.2025
11:39
526
Parisul găzduiește în ianuarie o întâlnire crucială a aliaților Kievului pentru garanțiile de securitate ale Ucrainei
29.12.2025
11:38
419
Ajutor financiar de 38,1 milioane lei pentru agricultori și industria prelucrătoare în 2025
29.12.2025
11:38
518
Guvernul dă startul unui proiect de pionierat în energia bidirecțională cu vehicule electrice în Republica Moldova
29.12.2025
10:54
686
Condamnare cu suspendare pentru tânărul care a furat aproape 500 000 de lei destinați Partidului „Șor” în scopul finanțării protestelor
29.12.2025
10:49
561
Bărbat condamnat la închisoare după un conflict violent pentru un loc de parcare în Chișinău
29.12.2025
10:30
540
Întâlnirea Trump-Zelenski la Mar-a-Lago: Pacea în Ucraina, încă un vis îndepărtat din cauza problemelor „spinoase” teritoriale
29.12.2025
10:06
592
Întâlnirea Trump-Zelenski nu clarifică drumul spre pace, dar prețul petrolului urcă alarmant din cauza tensiunilor globale.
29.12.2025
09:42
498
Condamnare în Sîngerei: Două femei găsite vinovate de corupere electorală la referendumul din 2024
29.12.2025
08:45
538
Horoscopul zilei 29.12.2025
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
19.74
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














