MILIOANE de EURO din partea României pentru R. Moldova! Vezi destinația banilor
1727
www.stiripesurse.ro Sursele financiare destinate activității Ministerului român al Afacerilor Externe au fost suplinite cu 96 de milioane de lei românești, 30 de miloane dintre care, sau 6,5 milioane de euro, vor fi alocate R. Moldova, transmite agerpres.ro.
Potrivit premierului român, Victor Ponta, banii vor fi alocați pentru a continua finanțarea programelor comune cu R. Moldova, care sunt discutate acum cu premierul Iurie Leancă. „Dincolo de ceea ce am făcut până acum - gazoduct, școli, microbuze (pentru transportul elevilor - n.r.) și toate celelalte lucruri care au fost realizate -, prin rectificarea de astăzi, 30 de milioane de lei, aproximativ 6,5 milioane de euro, sunt pentru continuarea proiectelor comune, de sprijin și de asistență pentru Republica Moldova”, a mai declarat Ponta.
Menționăm că România a finanțat numeroase proiecte și acțiuni în R. Moldova, cel mai de amploare fiind construcția gazoductului Iași-Ungheni pentru care România a alocat cea mai mare parte din banii necesari: circa 72 de milioane de euro.
23.01.2026
14:53
1252
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
1073
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
10:31
1144
Ministerul Energiei și BERD discută noi proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energiei termice în Republica Moldova
23.01.2026
10:05
959
Svetlana Ghetmancenco, numită la conducerea ANIF pentru modernizarea și digitalizarea irigațiilor
23.01.2026
09:35
1262
Secretarul de stat Alexandra Șian pleacă de la MAIA după aproape doi ani de mandat în agricultură și dezvoltare rurală
22.01.2026
19:11
1145
Guvernul continuă consultările pe reforma administrației locale pentru primării mai puternice și servicii mai aproape de cetățeni
1356
Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre situația regională și sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova
22.01.2026
17:30
1042
MAIA și partenerii de dezvoltare stabilesc direcțiile de modernizare și integrare europeană a agriculturii moldovenești
22.01.2026
16:18
888
UNPR deschide filială la Chișinău: parteneriat extins cu MDED pentru investiții și digitalizare
22.01.2026
15:33
1298
„Linia INDEPENDENȚEI energetice” Vulcănești – Chișinău, TESTATĂ cu succes. Linia va putea acoperi peste 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim
26.01.2026
09:05
83
Atac cu drone în Rusia: incendii la două întreprinderi din Krasnodar, o persoană rănită și țintirea unei rafinării de către ucraineni
26.01.2026
08:31
283
Horoscopul zilei 26.01.2026
26.01.2026
07:42
493
Avion privat Bombardier Challenger 600 se prăbușește în flăcări la decolare pe aeroportul Bangor din Maine, cu opt persoane la bord
26.01.2026
07:28
356
Rusia, acuzată că abuzează de sistemul Interpol pentru a urmări opozanți și judecători ai Curții Penale Internaționale în străinătate
25.01.2026
20:25
773
Orașul Severomorsk, principala bază navală a Rusiei, paralizat de o pană majoră de curent după prăbușirea stâlpilor de înaltă tensiune
25.01.2026
19:21
736
Zelenski anunță că acordul de securitate cu Statele Unite este finalizat și așteaptă doar semnarea
25.01.2026
18:22
1029
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 26 ianuarie – 1 februarie 2026
25.01.2026
16:12
639
Papa Leon al XIV-lea denunță atacurile Rusiei în Ucraina și cere încetarea imediată a războiului
25.01.2026
15:13
806
Newsom cere demisia lui Kristi Noem și a șefului patrulei de frontieră după uciderea lui Alex Pretti de către agenți ICE în Minneapolis
25.01.2026
13:57
701
Zelenski cere mai multe sisteme antiaeriene după valul de atacuri rusești care a lăsat Kievul în frig și întuneric
25.01.2026
12:51
692
Varşovia amână aderarea la zona euro: Polonia mizează pe avantajele menţinerii zlotului
25.01.2026
08:26
812
Horoscopul zilei 25.01.2026
24.01.2026
20:51
982
Încălzire ușoară și nori persistenți în Republica Moldova, duminică 25.01.2026
24.01.2026
18:42
1123
A doua zi de negocieri Ucraina-SUA-Rusia la Abu Dhabi s-a încheiat fără acord, în timp ce bombardamentele rusești lasă peste un milion de ucraineni fără curent și căldură
24.01.2026
15:58
1010
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra pericolelor inteligenţei artificiale şi cererii urgente de alfabetizare digitală pentru toţi
24.01.2026
13:39
986
„Noapte de teroare rusă” în Ucraina, chiar înaintea noii runde de negocieri de pace de la Abu Dhabi
24.01.2026
12:58
1181
Meloni denunţă eliberarea pe cauţiune a patronului barului din Crans-Montana: „O insultă la adresa victimelor incendiului de Anul Nou”
24.01.2026
10:45
1033
Mii de clădiri din Kiev au rămas fără încălzire la -12°C după atacul rusesc de noapte
24.01.2026
09:20
1207
Rusia, Ucraina și SUA reiau la Abu Dhabi negocierile pentru încheierea războiului, blocate de condiția privind Donbassul
24.01.2026
08:37
1016
Horoscopul zilei 24.01.2026
24.01.2026
08:35
1067
Oana Ţoiu, la Davos: România mizează pe diversificarea inteligentă a lanţurilor de valoare, nu pe protecţionism, pentru a reduce deficitul comercial şi a deschide pieţe noi
24.01.2026
07:08
1147
Armata SUA loveşte din nou o navă suspectă de trafic de droguri în Pacific: doi morţi şi un singur supravieţuitor
24.01.2026
06:33
1052
Iran avertizează SUA: orice lovitură militară va fi tratată drept „război total”
24.01.2026
05:37
1078
Atacuri rusești cu drone și rachete asupra Kievului și Harkovului: un mort și 15 răniți în plin val de frig
24.01.2026
02:04
1160
Negocieri SUA‑Rusia‑Ucraina la Abu Dhabi pentru o „pace demnă și durabilă” în războiul din Ucraina
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
19.97
1 USD
17.02
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














