UNPR deschide filială la Chișinău: parteneriat extins cu MDED pentru investiții și digitalizare
1453
Secretarii de stat ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cristina Ceban, Natalia Selevestru și Oleg Bivol, au avut o întrevedere cu delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), axată pe extinderea cooperării economice moldo-române.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții UNPR au anunțat inaugurarea filialei UNPR în Republica Moldova. Ei au prezentat misiunea organizației, precum și prioritățile de colaborare cu Republica Moldova în diverse domenii de activitate, cu accent pe mediul de afaceri și dezvoltarea parteneriatelor economice.
UNPR și-a exprimat interesul de a colabora strâns cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în domeniul antreprenoriatului și al digitalizării. Organizația și-a propus să împărtășească experiența acumulată în accesarea fondurilor europene, să contribuie la crearea de parteneriate durabile și să sprijine consolidarea relațiilor comerciale și investiționale moldo-române.
La rândul lor, reprezentanții MDED au manifestat deschidere și interes pentru o cooperare activă. Ei au prezentat principalele reforme asumate de minister: simplificarea procedurilor administrative, dezvoltarea serviciilor publice digitale, îmbunătățirea accesului la finanțare, precum și reducerea obstacolelor birocratice pentru antreprenori, cu scopul de a face mediul de afaceri mai competitiv și mai previzibil.
Întâlnirea a reconfirmat angajamentul ambelor părți de a consolida cooperarea economică și de a sprijini mediul de afaceri din Republica Moldova și România, punând bazele unor proiecte comune care să stimuleze investițiile și schimburile comerciale dintre cele două state.
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului



















