19:32:22 12.03.2026
Stiri

ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”

Actualitate 12.03.2026 17:54 Vizualizări240
ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”

Republica Moldova primește o „infuzie” masivă de produse petroliere. În ultimele 24 de ore, mii de tone de benzină și motorină au trecut frontiera, în timp ce o barjă cu cantități suplimentare a ajuns în Portul Giurgiulești pentru a asigura necesarul de consum.

Autoritățile raportează un ritm alert de aprovizionare prin principalele porți de intrare ale țării. Peste 3000 de tone de motorină și aproximativ 760 de tone de benzină au fost recepționate într-o singură zi prin posturile vamale Leușeni și Giurgiulești.

Aceste volume fac parte dintr-un plan de reîmprospătare a rezervelor naționale, menit să combată episoadele de stoc epuizat de la anumite stații PECO.

„Importurile de benzină și motorină continuă în regim normal. Astăzi, prin Portul Internațional Liber Giurgiulești au fost importate 180 tone de benzină și 1500 tone de motorină. Totodată, prin postul vamal Leușeni au intrat în țară 586 tone de benzină și 1566 tone de motorină. În același timp, operatorii și depozitele din Portul Internațional Liber Giurgiulești dispun de stocuri semnificative de carburanți. În prezent, sunt disponibile volume de benzină care asigură 22 zile de consum, pentru motorină au fost depozitate volume echivalente cu 12 zile de consum”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Aducerea acestor cantități record are scopul de a calma piața internă, afectată recent de o cerere crescută pe fondul crizelor geopolitice din Orientul Mijlociu. Autoritățile susțin că monitorizează ca aceste mii de tone să ajungă rapid din depozitele centrale către pompele din întreaga țară, pentru a elimina restricțiile de vânzare impuse de unii operatori.

De mennționat că prețurile la carburanți se vor mări din nou de la miezul nopții. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că benzina se va scumpi cu 33 de bănuți și va costa 25.80 de lei/litru. Prețul motorinei va depăși pe 13 martie pragul psihologic de 25 de lei și va costa 25,47 lei/litru.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri
12.03.2026 08:13 542 Horoscopul zilei 12.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.28 1 RON 3.94 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte