MII de moldoveni întorși din RUSIA, iar alți peste 400 au fost DEPORTAȚI
3325
Anul trecut, peste două mii de moldoveni au fost întorși de autoritățile ruse de la graniță, iar alți peste 400 au fost deportați.
Numai în primele zile ale anului curent, 29 de moldoveni au primit interdicție de acces pe teritoriul Federației Ruse, iar alți cinci au fost deportați.
Persoanele cărora le-a fost restricționată intrarea au declarat că autoritățile de frontieră nu le-au argumentat în niciun fel refuzul, deși cea mai mare parte din ei nu au fost anterior în Federația Rusă.
În luna decembrie 2014, angajații Poliției de Frontieră au înregistrat peste 300 de cazuri când moldovenilor nu li s-a permis intrarea în Rusia. În noiembrie – 209 cazuri, octombrie -163 de cazuri, septembrie - 144 și august - 59 de cazuri.
Totodată, începând cu 28 aprilie, de când cetățenii R. Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot circula liber în UE, la 238 de moldoveni nu le-a fost permisă intrarea în comunitate pe motiv că nu au îndeplinit condiţiile de intrare în Uniunea Europeană, iar alți 108 moldoveni au avut interdicţie de intrare în Europa din cauza încălcărilor anterioare ale legislației.
În primele zece zile ale anului curent, la șapte moldoveni le-a fost interzis accesul în UE, iar trei au fost deportați.
25.01.2018
08:04
20.05.2016
15:55
06.05.2016
16:01
21.04.2016
12:23
09.04.2016
12:24
08.04.2016
17:30
31.03.2016
13:35
28.03.2016
11:19
08.03.2016
18:01
07.03.2016
17:32
14.01.2016
09:00
18.12.2015
12:14
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”















