Mii de entuziaști ai limbii române participă la Marea Dictare Națională, ediția a III-a, în 25 de raioane
1656
Peste 2.000 de participanți și-au pus la încercare abilitățile lingvistice în cadrul celui mai amplu exercițiu colectiv de scriere dedicat limbii române - Marea Dictare Națională, ediția a III-a. Evenimentul s-a desfășurat în 25 de raioane din țară, atrăgând elevi, studenți, profesori, scriitori și iubitori ai limbii române.
În deschiderea manifestării, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a accentuat importanța limbii române în definirea identității naționale. Ea a mărturisit: "Indiferent de rezultatele pe care le veți obține, sunteți cu toții câștigători – pentru că vă pasă de felul în care scrieți și pentru că ați ales să luați parte la această sărbătoare. Vă mulțumesc încă o dată - și să urăm cu toții limbii române un călduros „La mulți ani!”"
Prezent și el la eveniment, Președintele României, Nicușor Dan, a pus accent pe relațiile culturale ce leagă cele două state. A menționat că „Limba română, dincolo de a fi o identitate, este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. România și Republica Moldova sunt țări cu valori comune, care au nevoie una de cealaltă, iar responsabilitatea noastră este să ne ajutăm unii pe ceilalți."
Participanții au avut de scris un fragment din opera lui Vladimir Beșleagă. Pentru echitate, textul dictării a fost dezvăluit abia în dimineața concursului. Operele concurenților vor fi evaluate de o comisie desemnată de Ministerul Educației și Cercetării.
Cei care se vor remarca prin rezultate deosebite vor fi invitați la evenimentul festiv, unde vor fi premiați de către sponsorii evenimentului.
Marea Dictare Națională, ediția a III-a, a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării , sub egida Președinției Republicii Moldova.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor



















