Mihai Popșoi, la inaugurarea Oficiului de observator permanent al Consiliului Europei pe lângă ONU, la New York
752
22 septembrie 2026, New York – La invitația secretarului general al Consiliului Europei, Alain Berset, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a participat la ceremonia de inaugurare a Oficiului de observator permanent al Consiliului Europei pe lângă Organizația Națiunilor Unite, la New York.
Deschiderea noului Oficiu reprezintă un pas important pentru consolidarea prezenței și a angajamentului Consiliului Europei în cadrul ONU. Totodată, aceasta va contribui la aprofundarea dialogului cu statele non-membre și cu alte organizații internaționale. Noua structură va sprijini eforturile comune pentru fortificarea multilateralismului și promovarea valorilor organizatiei la nivel global.
Evenimentul a oferit prilejul reafirmării cooperării dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, în special în procesul de realizare a reformelor democratice. În acest context, a fost evidențiată importanța Planului de Acțiuni pentru Republica Moldova 2025–2028, precum și a valorificării expertizei Consiliului Europei în sprijinul parcursului european al țării noastre.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a salutat inaugurarea Oficiului de observator permanent al Consiliului Europei la New York și și-a exprimat încrederea că noua structură va contribui la consolidarea bunei cooperări dintre organizații, în beneficiul statelor membre. Prin această prezență, Consiliul Europei își va putea promova mai eficient valorile și obiectivele în cadrul dialogului internațional.
06.11.2026
09:26
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
12:57
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















