Messi, cel mai bun marcator din istoria El Clasico
1428
- Messi a demonstrat încă o dată că este un specialist al "El Clasico": a reuşit să marcheze de trei ori şi a bifat o pasă decisivă, în victoria obţinută de gruparea blaugrana pe terenul Realului, scor 4-3. Cu 21 de goluri în Real - Barcelona, argentinianul a devenit, la 26 de ani, cel mai bun marcator din istoria derby-ului.
- Messi a devenit primul jucător care a reuşit câte o triplă în două El Clasico.
Singura variantă pentru ca formaţia din Catalunya să mai spere la titlu era victoria în faţa rivalei eterne, trupa lui Ancelotti fiind înaintea disputei de duminică seară la patru lungimi distanţă în faţa Barcelonei, scrie prosport.
Iar elevii lui Tata Martino au intrat extrem de decişi, exercitând o presiune constantă la poarta lui Diego Lopez, în ciuda atmosferei ostile din tribune. Şi eforturile li s-au văzut încununate încă din minutul 7, când Messi le-a arătat tututor încă o dată că poate specula la maximum orice neatenţie a fundaşilor, chiar dacă aceştia se numesc Sergio Ramos sau Pepe.
Argentinianul a "inventat" o pasă de excepţie pentru Iniesta, care a finalizat în forţă, cu un şut care nu i-a lăsat vreo speranţă goalkeeper-ului grupării blanco. A fost cel de-al 12-lea assist al lui Messi într-o partidă disputată contra Realului, 8 dintre ele fiind reuşite pe Bernabeu.
Recordul lui Di Stefano, spulberat
Dar seara era abia la început pentru Messi, care a reuşit să doboare un nou record, chiar înainte de pauză, după ce a izbutit să marcheze cel de-al 19 gol în poarta Realului, la o fază creată de Neymar. Vârful Barcelonei a devenit astfel cel mai bun marcator din istoria El Clasico, depăşindu-l pe legendarul DiStefano, dar nu s-a oprit aici. În minutul 65, după un penalty eronat acordat la un fault al lui Sergio Ramos la Neymar (brazilianul a fost în ofsaid şi faza trebuia oprită, dar şi faultul fundaşului blanco e discutabil), Messi a setat o nouă bornă: 20 de goluri în duelul cu Real. Cu aproximativ 6 minute înainte de final, vârful Barcelonei şi-a desăvârşit opera, marcând pentru a treia oară, tot din penalty, şi ajungând la cota 21.
Această din urmă reuşită i-a asigurat un alt record argentinianului, care a devenit primul jucător care reuşeşte să marcheze câte o triplă în două confruntări diferite Real - Barcelona.
Cum a marcat Messi contra Realului (27 de partide):
- Cu piciorul drept: 3
- Cu stângul: 18
- Din lovitură liberă: 2
- Din penalty: 4
- Pe teren propriu: 9
- În deplasare: 11
TOP 5 cei mai buni marcatori în El Clasico:
- Messi - 21
- Di Stefano - 18
- Raul - 15
- Cesar, Gento şi Puskas - 14
- Cristiano Ronaldo şi Santillan - 12
Putea închide partida din minutul 15
Evoluţia bună a lui Lionel Messi din primele minute putea fi estompată de o ratare total neobişnuită pentru el. În minutul 15, la o pasă excelentă a lui Fabregas, starul sud-american al Barcelonei a scăpat singur spre poarta adversă, în poziţie perpendiculară, dar a trimis pe lângă, spre marele regret al suporterilor proprii.
- Cristiano Ronaldo, în El Clásico: 20 meciuri, 13 goluri, 1 pasă decisivă.
- Lionel Messi, în El Clásico, de când Ronaldo a venit pe Bernabeu: 20 meciuri, 14 goluri, 12 pase decisive
14.11.2025
20:02
16089
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9626
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7781
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
13088
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11333
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10254
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10450
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10344
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10303
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12563
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11694
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11266
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
10.02.2026
22:14
413
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
1114
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
506
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
465
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
429
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
490
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
515
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
478
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
527
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
537
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
500
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
495
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
505
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
762
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
601
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
759
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
667
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
1021
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
565
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
659
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
565
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
10.02.2026
10:04
598
Maia Sandu lansează un dialog național pentru protejarea copiilor și tinerilor din Republica Moldova în mediul online
10.02.2026
09:40
602
Investitori turci interesați de proiecte digitale, producție de apă și consultanță guvernamentală în Republica Moldova
10.02.2026
09:38
732
Cască omagială interzisă la Jocurile Olimpice: mesajul sportivului ucrainean pentru atleţii ucişi în război şi reacţia lui Zelenski
10.02.2026
09:22
556
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














