Mesaj de SUSȚINERE din partea NATO: „Vrem să ajutăm R. Moldova să fie mai PROTEJATĂ, mai puțin amenințată și mai puțin vulnerabilă”
1727
Alianța Nord Atlantică dorește să ajute Republica Moldova să devină mai prosperă și mai democratică. Este principalul mesaj transmis, astăzi, de către Secretarul general adjunct al NATO, Ambasadorul Mircea Geoană, într-o conferință la Chișinău pe tema perspectivelor pentru parteneriat și securitate prin cooperare în agenda NATO 2030. În același timp, autoritățile de la Chișinău declară că relațiile de cooperare ale Chișinăului cu Alianța au la bază strict interesul național, transmite Radio Chișinău.
Mircea Geoană a trecut în revistă programele de cooperare bilaterală, subliniind că parteneriatul cu Republica Moldova urmărește consolidarea capacității de a se proteja de toate tipurile de atacuri și riscuri. Totodată, oficialul NATO a reiterat că parteneriatul bilateral este bazat pe respectarea neutralității, iar aliații vor continua să solicite Rusiei să-și retragă trupele din stânga Nistrului. Mircea Geoană.
„Vrem să ajutăm țara dumneavoastră să fie mai protejată, mai puțin amenințată și mai puțin vulnerabilă. Vrem să vedem Republica Moldova devenind mai prosperă, tot mai democratică și tot mai ancorată în lumea de valori pe care le împărtășim. NATO susține pe deplin o Rep. Moldova stabilă și sigură”.
Secretarul de Stat în cadrul ministerului de Externe, Vladimir Cuc, a declarat că raporturile de cooperare cu NATO se bazează pe transparență și interes național.
„Cooperarea noastră cu NATO nu este îndreptată împotriva nimănui. Este în interesele Republicii Moldova. Cooperarea noastră cu NATO nu este un lucru ascuns, documentele în baza cărora noi cooperăm sunt deschise și fixează foarte clar obiectele și domeniile de cooperare. Cooperarea decurge în parametrii setați de principiul de neutralitate.”
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a remarcat, între altele, că Republica Moldova devine contribuitor la securitatea internațională.
„În general, R.Moldova, din consumator de securitate, folosind eficient toate resursele acordate inclusiv și de NATO, devine un partener credibil cu capacitate de a deveni un contribuitor la securitatea internațională”
Pe de altă parte, experții consideră că procesele de fortificare a sistemului de securitate au stagnat în ultimii ani în Republica Moldova. Directorul Institutului European de Studii Politice și fost ministru al Apărării, Viorel Cibotaru, a declarat pentru Radio Chișinău că acest proces trebuie amplificat.
„Cred că din cauza guvernărilor extrem de proaste, din cauza fenomenului „stat capturat”, din cauza corupției și trădării de patrie de către guvernații care s-au perindat în țara noastră și care au stagnat acest proces de europenizare și dezvoltare, R.Moldova trebuie să-și ia avânt, să recupereze timpul pierdut în reconstrucția sistemului său de securitate și apărare”
Republica Moldova dezvoltă relații de cooperare cu NATO de circa trei decenii. Ultimele sondaje realizate de Institutul de Politici Publice de la Chișinău arată că circa 50% dintre respondenți consideră că relațiile Moldovei cu NATO sunt bune și optează pentru amplificarea acestora.
11.04.2026
08:05
390
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
659
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
639
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
645
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
646
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
679
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
829
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
656
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
595
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
779
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
652
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
592
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
378
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
645
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
626
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
636
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
641
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
672
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
822
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
648
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
589
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
770
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
648
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
588
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
936
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
736
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
838
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
842
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
835
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
774
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
993
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1011
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
925
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
848
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
763
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
857
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
945
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














