Membru CEC: „NU toate listele cu semnături ale ultimilor opt candidați au fost VERIFICATE. Este IMPOSIBIL”
2485
Comisia Electorală Centrală nu a reușit să verifice toate listele de circumscripție cu semnături ale ultimilor opt candidați la funcția de președinte, depuse pe 29 septembrie curent, adică în ultima zi când s-a mai putut face acest lucru.
Potrivit legislației, CEC a avut la dispoziție cinci zile pentru a procesa un volum de date egal cu cel înregistrat începând cu 30 august curent și până în ultima zi de depunere a listelor de subscripție, când tot opt candidați s-au adresat pe rând la autoritatea electorală.
„Fiecare candidat a prezentat câte circa 25 de mii de semnături. Deci, operatorii trebuiau să introducă aceste 200 de mii de semnături în sistemul automatizat. În cinci zile nu puteam reuși acest lucru. Pur și simplu nu s-a reușit. Nu e vorba de rea-intenție, ci de posibilitățile reale”, a declarat membrul CEC, Vladimir Șarban, pentru Ziarul NAȚIONAL.
Vladimir Șarban a oferit propriul exemplu. Dânsul a fost responsabil de listele de subscripție prezentate de candidatul independent Ion Dron.
„Dânsul a prezentat semnături din 18 raioane, adică exact numărul necesar, nici mai mult, nici mai puțin. Am introdus datele în sistemul computerizat dintr-un raion și am stabilit că nu au fost adunate cele 600 de semnături necesare. Deci, o condiție deja nu fusese îndeplinită. Ca să mă conving că nu nedreptățesc omul, că nu dau greș, am mai verificat două raioane și am stabilit aceeași problemă. L-am chemat și i-am explicat. Așa trebuia de făcut și în celelalte cazuri. Dar la unii candidați s-au introdus datele din Chișinău, de exemplu, de unde erau prezentate doar 400 de semnături și s-au lăsat raioane din care erau prezentate peste 600 de semnături. Deci, s-a pierdut timp”, ne-a explicat domnul Șarban.
Întrebat în cazul cui exact nu s-a reușit a verifica listele de subscripție, membrul CEC a declarat că e vorba de candidații Silvia Radu și Valeriu Ghilețchi, fiindcă la Vasile Tarlev și Vitalia Pavlicenco era clar de la început că „nu erau întrunite condițiile”.
Unii candidați excluși din cursă, cum ar fi independenții Roman Mihăeș și Vitalia Pavlicenco, au anunțat că vor ataca decizia CEC în instanța de judecată. În cazul celorlalți, înregistrați în campanie, nu se mai poate face nimic, fiindcă „CEC nu poate reveni, hotărârea CEC a fost aprobată cu votul majorității membrilor”.
Soluția ar putea veni în cazul altor scrutine, crede Vladimir Șarban, prin modificarea Codului Electoral care să prevadă și astfel de situații, precum procesarea unui volum mare de date într-un timp scurt. Totodată, membrul CEC consideră că și obligația „arhaică” a autentificării listelor de către primari trebuie exclusă, pornind de la sesizările pe care le-a avut de la unii candidați.
Menționăm că, ieri, candidata PAS la Președinție, Maia Sandu, a declarat într-o conferință de presă că CEC a aplicat „standarde duble” la verificarea listelor de subscripție. Potrivit Maiei Sandu, în cazul ultimilor opt candidați acestea au fost verificate superficial și, chiar dacă la Maia Laguta ar fi fost depistate liste de-ale lui Roman Mihăeș sau liste goale autentificate de primari, aceasta a fost înscrisă în cursa prezidențială. În replică, Maia Laguta a acuzat-o pe contracandidata sa că vrea s-o „ponegrească”.
12.03.2026
11:36
7356
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
6016
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
9387
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6315
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
10253
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10537
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
14242
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15950
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15674
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14600
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
10.04.2026
01:39
312
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
422
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
377
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
403
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
390
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
478
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
559
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
588
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
519
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
479
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
499
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
550
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
552
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
548
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
487
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
576
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
520
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
532
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
804
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
542
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
620
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
711
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
930
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
732
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
676
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














