Membrii CSM, revocați din funcții de către AGJ, au CONTESTAT decizia: „Este lovită de NULITATE absolută”. Demiși cu doar jumătate din voturile pe care le-au primit anterior
1426
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu excepția lui Victor Micu, au contestat decizia prin care au fost revocați din funcții pe 27 septembrie curent, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor (AGJ), anunțată inițial ca fiind fără cvorumul necesar.
În contestația depusă la Comisia specială a Adunării se arată că hotărârea Adunării prin care au fost demiși este „lovită de nulitate absolută” și cer anularea acesteia.
În primul rând, AGJ a fost convocată în baza unei încheieri a Curții de Apel, pe care CSM a contestat-o la Curtea Supremă de Justiție pe 27 septembrie, la ora 16.00, și, prin urmare, nu ar fi fost respectată procedura, în lipsa unui temei legal.
CITIȚI și VIDEO // Membrii CSM, DEMIȘI de Adunarea Generală a Judecătorilor: Noua componență va fi aleasă pe 25 octombrie
În al doilea rând, adunarea nu ar fi fost deliberativă, fapt demonstrat și la procesul de votare unde au fost ridicate doar 184 de buletine, deși era necesară prezența a cel puțin 198 de judecători din cei 395 câți activează astăzi în sistem.
Totodată, membrii CSM au fost demiși din funcții cu mai puțin de jumătate din numărul celor care i-au votat, deși legislația arată că aceștia pot fi revocați doar cu un număr egal sau mai mare de voturi expus în favoarea lor.
CITIȚi și Ambasada SUA la Chișinău, ÎNGRIJORATĂ de subterfugiile din domeniul justiției: „Încurajăm judecătorii și procurorii din R. Moldova să RESPECTE principiile statului de drept”
Contestația a fost semnată de către Dorel Musteață, Nina Cernat, Anatolie Galben, Luiza Gafton și Petru Moraru.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
14:22
12.11.2026
14:16
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















