MEDIC homeopat // „Dacă persistă în viața omului, CONFLICTELE pot să producă efecte devastatoare la nivel fizic, indiferent câte fructe, legume sau apă de izvor se consumă”

Vă numărați printre specialiștii cei mai respectați în sănătate, un medic în care cre­dem și la care apelăm, ori de câte ori in­trăm la strâm­toare. Dar dvs. ce faceți ca să fiți sănătos? Ce se află în spatele sfaturilor pe care le dați alto­ra? Împărtășiți cu cititorii stilul dvs. de viață, aflat sub girul „spe­cialistului”!

– În primul rând, eu aș opta pentru o ordine in­versă a preocupărilor legate de un stil de viață să­nă­tos. Adică, n-aș începe cu alimentația și miș­carea, așa cum se propagă în toată mass-media ro­mâneas­că și în cea inter­na­țională, ci aș porni de la aspectele spirituale, men­­tale, emoționale, de la relațiile cu oamenii… Asta e abordarea holis­tică corectă a omu­lui și a organismului. Dacă a­cum zece ani se vorbea prea puțin despre ali­men­tația sănătoasă, a­cum, majo­ritatea me­di­cilor și tera­peuților pun un accent deosebit pe alimentație, scăpând din vedere cele­lalte aspecte legate de pla­nul psihic, ca să nu mai vorbesc de aspectele legate de pla­nul emo­țional și mental, de care nu pomenește aproape ni­meni. Și, după părerea mea, acestea sunt mai im­portante de­cât sănă­tatea la nivel fi­zic, pentru că, după cum se învață la homeopatie și, în general, în terapiile holistice, întotdeauna, cauzele unei afecțiuni la nivel fizic se află în pla­nul mental și emoțional. Da­că persistă în viața omului stresul, conflictele, su­părările, ele pot să pro­ducă efecte devastatoare la nivel fizic, indi­fe­rent câte fructe, legume sau apă de izvor se con­sumă. Uneori, chiar în decurs de câteva săptămâni.

– Cum arată scenariul unei zile obișnuite din viața dvs. din punct de vedere al sănătății?

– Este important să ai o anumită ordine în ac­tivitățile de zi cu zi, tocmai pentru a evita supra-aglomerarea sau „haosul” cotidian, care ne poate afecta, în timp, echilibrul. Sumarul, stabilit dina­inte, al zilei e foarte important, dar nu suficient. E ne­voie și de protecție împotriva agresiunilor ex­terioa­re. Există metode prin care să te pro­tejezi de impactul negativ al vieții moderne, anumite teh­nici de relaxare, de meditație. Ele depind de structura per­sonalității pe care o avem, dar și de cultură, de edu­cație. În familia noastră, de pildă, există o tra­diție religioasă puternică. Bunicul meu a fost preot greco-catolic și a lăsat o in­fluență du­rabilă. Rugă­ciunea, o formă eficientă de echili­brare, joacă un rol important în viața mea, dar asta nu mă împiedică să apelez și la alte tehnici de re­laxare. E adevărat, creștinii nu prea acceptă practicile de meditație, dar privind dincolo de aspectul religios, ele se pot armoniza foarte bine. Personal, în măsura în care timpul îmi permite, abordez aceste metode ca pe o protecție la im­pactul pe care contactul cu un număr mare de pa­cienți poate să-l aibă asupra mea, ca medic. În general, dimineața, înainte de a ieși din casă, parcurg mental programul pe care îl am în acea zi. În felul acesta, se structurează imaginea zilei în ansamblu. În funcție de ac­tivitățile zilei respec­tive, spun o rugăciune prin care solicit ajutorul di­vin, sub formă de ins­pirație și protecție pentru întreaga zi sau, în mod particular, pentru o anu­mită acțiune, atunci când este vorba de ceva im­por­tant. Acest mod de a începe ziua îmi con­feră, ulterior, atât încredere, cât și sentimentul că sunt pro­tejat, mai ales în tim­pul activității spe­cifice ca medic. Atunci când tim­pul îmi permite, ime­diat după ce m-am trezit, fac și câte o meditație, care mă ajută să-mi con­cen­trez mai bine atenția asupra activităților din zi­ua respectivă. Acest mo­ment, imediat după ce ne-am trezit, este un moment foarte pro­pice pentru meditație, deoare­ce mentalul con­știent în­că nu funcționează la capacitatea obișnuită și acele gânduri care de obicei ne împiedică să ne concen­trăm sunt mai ușor de controlat.

La cabinet

Este un moment în care putem să găsim inspirație, dincolo de gân­direa logică discursivă și să primim soluții sur­prinzătoare la problemele cu care ne confruntăm. La sfârșitul zilei, pentru a mă desprinde de activi­tățile anterioare, dar și ca un fel de curățire sau puri­fi­care – cum vreți să o denumiți – de obicei, seara, fac 10-20 de minute de relaxare conștientă. Descriu exercițiul, în speranța că le va fi de folos și altora. Așezat într-o poziție comodă (cel mai bine întins pe podea), se începe relaxarea de la pi­cioare, să zicem, apoi se concentrează atenția pe rând, asupra fiecărei zone a corpului. Relaxezi tăl­pile, gleznele, gambele, genunchii, inspiri – expiri, urmează coapsele, ba­zinul, abdomenul, spatele, inspiri-expiri. Relaxezi apoi coloana, toracele, pieptul, umerii, relaxezi gâtul, obrajii, fruntea, capul… Tot timpul, respirația trebuie să curgă ușor și lin. Concentrând atenția pe un detaliu, mintea se liniștește și e mult mai efi­cientă relaxarea cor­pului fizic. Tehnica aceasta de relaxare conștientă, dublată de o respirație profun­dă, poate să echili­breze foarte bine organismul, eliberând stresul de peste zi. Ideal ar fi să facem asta în fiecare zi, mai ales în perioade mai încărcate. Res­pirația e bună și pentru energizare, reîncărcarea bate­riilor. În loc să consumi cafea, băuturi energi­zante sau alte sti­mulente, respiri și te energizezi. Relaxarea dublată de respirație poate fi făcută de două, trei ori pe zi, cu efecte imediate de înviorare a minții și corpului.

– Relaxarea vă ajută și în relațiile cu cei prin­tre care trăiți?

– În general, în toate relațiile mele cu cei din jur, caut să reduc la minimum toate stările con­flictuale care pot apărea din faptul că moralitatea pică pe planul doi în fața ego-ului. E important să te pui și în locul celuilalt și „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” sau cum spunea Iisus: „Iubește-ți aproapele, ca pe tine însuți”. Fiind îngăduitor și cu ceilalți, de­vii mai blând. Apoi mai empatic. Și astfel, nu te mai superi așa de tare pe ceilalți, cum nici pe tine nu te superi așa de tare… Aici aș vrea să subliniez un aspect legat de practicile religioase creștine, și anume: importanța rugăciunii. Această practică creș­tină este de mare ajutor, atât pentru propria per­soană și sănătate, cât și pentru cei apro­piați nouă. De multe ori, la cabinet vin pacienți sau aparțină­tori ai pacienților, cu boli grave, câ­teo­dată în stadii avansate, terminale (cancer, ciro­ză, boli autoimu­ne). Întotdeauna, pe lângă trata­ment, le recomand celor credincioși să se roage în fiecare zi. Rugă­ciunea, pe lângă ajutorul implicit pe care îl oferă, are și rolul de a reda speranța și încrederea că este po­sibilă oricând vindecarea. Deznădejdea, senti­men­tul că totul este pierdut și că nu mai există nicio șansă sunt printre cei mai mari inamici, atât ai să­nătății fizice, cât și ai celei spirituale, iar rugăciunea este principala armă cu care putem să luptăm împotriva acestor sentimente negative. Rugăciunea ne conferă sigu­ranța că niciodată nu suntem singuri în eforturile pe care le facem, pentru noi sau pentru alții. Atunci când rugăciunea este făcută de mai multe persoane în același timp, pentru același scop, efectele se mul­tiplică. Este important ca rugăciunea să fie făcută cu sufletul, cu toată ființa, și nu să fie doar niște vorbe rostite pur și sim­plu, fără nici o im­plicare emoțională. Rugăciunea ar trebui trăită și nu doar rostită, cred eu.

– Blândețea și empatia fac parte și din actul medical? Ce atitudine adoptați față de pacienții dvs.?

– Sunt prezent în suferințele lor, dar până la un punct. Pentru că pacienților le sunt mai de folos dacă reușesc să rămân obiectiv, să îi observ cu o oarecare distanță. Știu ce spun, pentru că mi s-a întâmplat. Am avut o experiență în primii ani de ac­tivitate, când lucram în spital, la Cluj. Era noaptea, vineri spre sâmbătă, eram de gardă, des­tul de obo­sit, că muncisem mult, nemâncat (ți­neam post negru vinerea), deci eram și slăbit ener­getic. Ei bine, toc­mai atunci a adus salvarea un om de pe stradă, un vagabond. M-a marcat așa de profund starea lui, era foarte slab, deshidratat, murdar, prăfuit, cu hainele rupte, nu era nici foarte lucid încât, din cauza aces­tei mile și înduioșări foarte puternice, care au venit pe fond de oboseală și nemâncare, la un moment dat, nu mai puteam să mă concentrez, să mă gân­desc, am avut o stare foarte rea. L-am ajutat, nor­mal, l-am tratat, dar mi-era o milă de el… Expe­riența asta o țin minte și acum, după vreo 15 ani. A fost o lecție de viață pentru mine. Poate că din cauza asta, unii medici par mai duri cu pacienții, nu se lasă impresionați. Trebuie să păstreze o distanță, ca să nu existe acea implicare emoțională foarte puter­nică, ca să poată ajuta, efectiv pacientul.

– Pe cartea dvs. de vizită e trecută și spe­cia­lizarea de „medic homeopat”, o ramură a me­di­cinii care cere, înainte de toate, empatie, cu­noașterea intimă a personalității pacientului. Cum vă descurcați?

– În homeopatie, intuiția terapeutului e o ca­litate foarte importantă. Și ea se dezvoltă exact prin teh­nicile despre care am vorbit: rugăciune, meditație, relaxarea minții. Adeseori, prieteni sau cunoscuți rămân uimiți când le spun despre ei obiceiuri sau tipare comportamentale pe care nu aș avea de unde să le știu, că ei nu mi le-au dez­vă­luit niciodată. Dar „îi citesc ușor” pe oameni și pot să ajung să le spun foarte multe despre ei, odată ce mi-am făcut o idee, o imagine, și i-am încadrat într-un tipar psi­ho­logic, să zicem.

– Să vorbim acum și despre mult lăudata ali­mentație sănă­toasă, recomandată ca „medi­ca­ment” pentru toate bolile, un soi de pa­naceu uni­versal. Pe scurt: ce să mân­căm ca să fim sănă­toși?

– E foarte greu, la ora actuală, să ai o alimentație sănătoasă. Sursele de hrană sunt greu controlabile, majoritatea ali­men­telor oră­șe­nilor sunt procesate, tra­tate, colorate, conservate, chimizate. Sunt oa­meni care nu pot renunța la car­ne. Eu îi sfătuiesc să consume pește, dar – zic ei – peștele conține mercur. Es­te adevărat, dar între a consuma carne de pui de crescătorie și pește oceanic, e de preferat peștele. Nu are vaccinuri, anti­biotice, hormoni de creștere și altele. Bineîn­țeles, mă refer la peștele prins din pescuit, pește de apă dulce sau oceanic, de mare adâncime. Pe lângă alimentație, unde nu mai intru în detalii, că pe ea se pune accentul în ultima vreme, mai e o mențiune de făcut: degeaba ai mâncat sănătos, dacă după două mese de salate, te urci la volan și începi să înjuri că nu ți se dă prioritate, ajungi la serviciu și te cerți cu colegii, apoi te mai și duci acasă și te cerți cu soția… Dacă vrei să fii sănătos, armonia trebuie, și ea, pusă în farfurie…

– Dvs. cum mâncați? Cum vă feriți de cap­ca­nele ascunse în alimentele procesate?

– În general, încerc să consum cât mai puține pro­teine de origine ani­mală. Am exclus carnea din alimentație de 25 de ani și încerc să consum cât mai puține lactate. Din punct de vedere medical, după părerea mea, pro­tei­nele animale sunt substan­­țele cele mai agresive cu sistemul imun, arma de apărare a organismului. Aș menționa doar faptul că până la 30-40% din copiii mici (sub trei ani) au alergie la proteinele din laptele de vacă, adică sistemul lor imun se „con­sideră” agresat de aceste proteine ani­male și în­cearcă să reacționeze îm­potriva lor. Mai mult, la ora actuală, în neurologie și în psihiatrie, se cu­noaș­te faptul că toate emoțiile, atât negative cât și pozi­tive, au un substrat chimic – neuro­me­diatorii – sub­stan­țe produse de sistemul nervos central. Acest lu­cru este valabil și la ani­male. Eu cred că atunci când un animal este sa­crificat pentru consum, groaza și suferința pe care le trăiește sunt reflectate de o secreție crescută din acești neuro­mediatori, ca­re nu mai apucă să se eli­mine din organismul ani­malului sacrificat. Aceste substanțe sunt ingerate ulterior de cei care con­su­mă carnea respectivă, cu toate efectele lor negative, inclusiv la nivel psiho-emoțional. Ca să vă dau un exem­plu, am observat că persoanele care consu­mă cantități mari de carne sunt mai agresive, mai impulsive, mai nervoase decât persoanele cu un regim prepon­derent vegetarian. Și ca să vă răs­pund mai concret la întrebare, acum, de exemplu, în pe­rioa­da pos­tu­lui, aș mânca un deliciu pe care îl fac și ma­ma și soția mea: drob de nuci. Este foar­te bun și e o mâncare hrănitoare și sănătoasă! Și-mi mai plac sarmalele cu ciuperci, cu hribi. Ciupercile sunt printre ali­men­tele mele preferate, pentru că sunt și bogate în fibre și în pro­teine, deci, substituie cu succes carnea din mâncare și au un gust foarte bun. Noi, acasă, obișnuim – cum alții taie porcul și pun căr­nuri pen­tru iarnă la un­tură sau la afu­mătoare – să cum­părăm hribi, din sursă curată, din Apu­seni. Și punem în fiecare an câte 20-30 kg de ciu­perci la congelator sau la borcan. Le facem la gră­tar, le punem în sărmăluțe, în salate, în pilaf…

– Mișcarea se află și ea printre recomandările unui stil sănătos de viață. Practicați și dvs. vreun sport?

– Da. Înot și schiez cât de mult se poate. Am făcut chiar înot de performanță, la un moment dat, și chiar și acum înot de câte ori se ivește ocazia. Îno­tul e un sport extrem de complex. La nivel fizic – antrenează toate grupele musculare, într-un mod blând – deci, nu este o forțare a corpului, a muș­chi­lor, a ligamentelor și articulațiilor, și nu are un im­pact negativ asupra dezvoltării organismului. În plus, înotul este unul dintre puținele sporturi în care e necesar un echilibru foarte bun al respirației, pentru că îți creează un ciclu, un ritm de respirație care se corelează cu tehnicile de relaxare de care vor­beam la început. Este unul dintre puținele spor­turi în care se împletește antrenarea musculară cu controlul respirației. Ca să nu mai vorbim de con­tactul cu apa, care este benefic în sine, apa fiind un element esențial al vieții.

– D-le doctor Simu, cum să fa­cem, oare, pen­tru ca stilul sănătos de viață să nu fie pen­tru noi o cor­voa­dă, ci un demers ar­mo­ni­os?

– Pentru a păstra acel echilibru psiho-emoțional despre care vor­beam la început și care e atât de im­portant, trebuie să-ți adap­tezi do­rin­țele la etapa de viață în care te afli. Sigur că unele erau idealurile la 20 de ani, la 30 de ani… cel mai important e să te adap­­tezi. Principiul de bază e să nu urmă­rești de la început scopul final. Urmărești la început un scop de etapă, pe care-l împarți în scopuri mai mici și în reușite mai mici. Și pe mă­sură ce bifezi anu­mite etape, rămâi în per­ma­nență concentrat pe pasul următor. Și el să nu fie foarte îndepărtat. Ast­fel ești mereu mul­țumit, în fiecare moment, în fie­ca­re zi. E important să fie așa, că dacă ești per­ma­nent nemulțumit, poți ajun­ge în pragul unei de­presii crunte, care să-ți bul­ver­se­ze viața… Și, câ­teo­dată, e mai important drumul în sine, ex­pe­rien­ța pe care o acumulezi în rea­lizarea aspirației res­pective, decât victoria finală.

Sursa: uti24.ro