MEC și ANCE lansează activități de formare pentru evaluatorii examenelor naționale
276
MEC și ANCE lansează o nouă rundă de activități menite să dezvolte și să consolideze competențele de evaluare ale cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea examenelor naționale. Participarea este benevolă, iar la activități sunt invitați toți profesorii interesați.
Inițiativa vizează examenele naționale de absolvire a gimnaziului, la toate disciplinele de examen, precum și examenul național de bacalaureat. Pentru bacalaureat, activitățile se vor desfășura în cadrul probelor la Limba și literatura română, Limba și literatura rusă, Limba și literatura română pentru alolingvi, Limba engleză și Limba franceză.
Programul va cuprinde trei etape. În prima etapă, cadrele didactice se vor înscrie benevol, completând formularul destinat examenelor naționale de absolvire a gimnaziului și/sau pe cel pentru examenul național de bacalaureat.
A doua etapă presupune testarea și evaluarea. Profesorii înscriși vor rezolva un test de examen, apoi vor evalua, în baza baremelor de corectare, câteva teste sau secvențe de teste pentru treapta la care s-au înscris. Această etapă se va desfășura cu prezență fizică, la Chișinău.
În etapa a treia va avea loc formarea. În funcție de rezultatele obținute și de necesitățile individuale de instruire, vor fi constituite, la necesitate, grupuri de formare.
Înscrierea este deschisă până la 30 octombrie 2026. Profesorii interesați pot completa formularul corespunzător examenelor de absolvire a gimnaziului sau examenului național de bacalaureat. Formularele sunt disponibile pentru fiecare dintre cele două categorii de examene.
Prin această inițiativă, MEC și ANCE urmăresc aplicarea unitară a criteriilor de evaluare și desfășurarea unui proces de examinare obiectiv și transparent. Totodată, programul are drept scop prevenirea fraudei, asigurarea corectitudinii notării și promovarea unui sistem echitabil, care să le ofere elevilor șanse egale de a-și demonstra cunoștințele și competențele.
13.10.2026
14:25
13.10.2026
14:23
13.10.2026
14:11
13.10.2026
14:00
13.10.2026
13:50
13.10.2026
13:49
13.10.2026
13:46
13.10.2026
13:43
13.10.2026
13:26
13.10.2026
13:05
13.10.2026
14:25
13.10.2026
14:23
13.10.2026
14:11
13.10.2026
14:04
13.10.2026
14:00
13.10.2026
13:50
13.10.2026
13:49
13.10.2026
13:46
13.10.2026
13:43
13.10.2026
13:26
13.10.2026
13:05
13.10.2026
12:50
13.10.2026
12:47
13.10.2026
12:26
13.10.2026
12:04
13.10.2026
11:23
13.10.2026
11:03
13.10.2026
10:44
13.10.2026
10:30
13.10.2026
10:10
13.10.2026
07:07
13.10.2026
06:57
13.10.2026
06:12
13.10.2026
03:43
13.10.2026
02:41
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
















