MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
1139
120 de elevi și studenți de etnie romă vor beneficia, în anul de studii 2026-2027, de burse în valoare de 1.200 de lei lunar fiecare. Bursele sunt oferite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru a facilita accesul tinerilor romi la educație. Ele urmăresc totodată încurajarea continuării parcursului educațional după absolvirea gimnaziului și a liceului.
MEC a prezentat joi, 28 mai, în cadrul unui eveniment de informare, detalii despre condițiile speciale de admitere pentru candidații de etnie romă, atât în învățământul superior, cât și în cel profesional-tehnic. La eveniment au participat elevi romi din clasele a IX-a și a XII-a, reprezentanți ai organizațiilor obștești ale romilor, ai direcțiilor de învățământ, precum și parteneri de dezvoltare interesați de incluziunea educațională.
„Reieșind din experiența ultimilor ani, Ministerul Educației și Cercetării vine și în anul 2026 cu noi măsuri menite să motiveze elevii și tinerii romi să își continue parcursul educațional. Educația reprezintă una dintre cele mai importante investiții în viitorul comunității rome. Totodată, este necesară reunirea eforturilor instituțiilor statului, ale reprezentanților comunității rome, organizațiilor obștești și mediatorilor comunitari pentru identificarea potențialilor candidați și orientarea acestora către continuarea studiilor”, a declarat Ivan Duminică, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.
Astfel, pentru anul de studii 2026-2027 vor fi alocate locuri bugetare garantate și finanțate de stat pentru candidații romi. Aceștia vor beneficia de scutirea de taxa de înscriere la concursul de admitere în universități, colegii și școli profesionale, în conformitate cu regulamentele aprobate de MEC. Totodată, tinerii vor putea participa la concursurile de admitere în baza cotei speciale destinate candidaților romi, finanțate de stat, inclusiv prin posibilitatea transferului de la studii cu taxă la locuri bugetare. În cadrul procesului de admitere, candidații vor avea posibilitatea să selecteze până la trei instituții de învățământ și câte trei specialități pentru fiecare instituție, ceea ce le lărgește considerabil opțiunile de orientare profesională.
În cadrul ședinței au fost prezentate și procedurile de participare la admitere prin sistemul informațional eAdmitere, precum și modalitățile de confirmare a apartenenței etnice. A fost explicat și calendarul sesiunii de admitere pentru anul de studii 2026-2027. Reprezentanții ministerului au subliniat că membrii comisiilor de admitere vor acorda suport candidaților care nu dispun de semnătură electronică sau întâmpină dificultăți în procesul de înregistrare online, pentru ca niciun tânăr eligibil să nu fie descurajat de bariere tehnice.
Începând cu anul de studii 2023-2024 a fost inițiat Programul burselor de merit pentru elevii și tinerii romi. Acesta a evoluat substanțial, de la 49 de beneficiari în anul 2024 la 120 de beneficiari în anul de studii 2026-2027, contribuind la stimularea performanței și la continuarea studiilor în învățământul liceal, profesional-tehnic și superior, unde interesul pentru educatie este în creștere.
Numărul elevilor romi încadrați în sistemul educațional a crescut de la 1.687 în anul 2024 la 2.029 în anul 2025. Aceasta înseamnă o creștere cu 342 de elevi și confirmă un progres real în asigurarea accesului la educație pentru comunitatea romă și în reducerea excluziunii școlare.
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026



















