Mărturii CUTREMURĂTOARE. „Nu înțeleg de ce au fost DEPORTAȚI copiii și sugarii”

Cei 74 de ani nu au fost suficienți pentru a le șterge din memorie amintirea chinurilor prin care au trecut pe 12 iunie 1941. Zeci de bătrâni s-au adunat astăzi la monumentul deportaților din scuarul Gării din Chișinău pentru a le aduce un omagiu celor care nu au mai revenit din „Siberiile de gheață”.

„Am fost treziți din somn și ne-au dus la gară, la Șoldănești. Am mers cu trenul trei zile și trei nopți. Era o căldură infernală, de 40 – 50 grade, pe când un om normal poate suporta 28-30 de grade. Pentru a avea unde locui, în Siberia, am fost nevoiți să ne săpăm bordee. Și, deși trec anii, tot nu-mi pot șterge din memorie acele grozăvii. Nu înțeleg nici acum de ce noi, copiii, fie de seama mea, fie cei care se alăptau de la pieptul mamei, au fost duși în Siberia?”, se întreabă domnul Șoimu, victimă a deportărilor.

Margareta Cemârtan-Spânu își reține cu greu lacrimile. În urmă cu 74 de ani, pe când avea doar șase ani și jumătate, a fost deportată împreună cu bunica și fratele ei în regiunea Kurgan.

„Am fost urcați în mașini militare, în amiaza mare, pe un soare dogoritor, și totul din cauză că tata avea doi frați cu studii, erau ofițeri români și au luptat în război pentru România, pentru eliberarea Basarabiei . Acolo au fost omorâți mulți, puși în gropi comune, dar nu exista măcar o cruce. A fost greu. Am suferit mereu de foame. Mâncam o dată în zi, un cartof și apă”, deapănă femeia amintiri durute.

Soții Grigore și Maria susțin că și buneii lor au fost deportați din cauza vecinilor.

„Bunelul a fost pus în lista celor înstăriți, pentru că a fost ajutor de judecător și pentru că ar fi fost membru al unui partid din România. Niște neadevăruri, dar nu a avut cui demonstra”, spun ei.

La evenimentul de astăzi, dedicat deportaților, nu a participat conducerea statului. Singurii oficiali care au ales să fie alături de foștii deportați și rudele acestora au fost deputații liberal-democrați și câțiva membri ai Guvernului.

Datele oficiale arată că aproximativ 25 de mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie, acesta fiind doar primul val de deportări din perioada sovietică. Au urmat alte două valuri în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.







Doinița Gheorghiu, stagiară