21:51:57 19.02.2026
Stiri

Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților

Actualitate 19.02.2026 19:58 Vizualizări166
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților

Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a depus mărturie miercuri în instanță, într-un proces de referință care urmărește să stabilească dacă aplicațiile de socializare ale gigantului tehnologic sunt addictive și dăunătoare pentru adolescenți și copii. Procesul are loc la Curtea Superioară din Los Angeles și a scos deja la iveală că propriile cercetări ale Meta au arătat că supravegherea părinților nu poate împiedica adolescenții să folosească în mod compulsiv rețelele sociale, iar tinerii care au trecut prin experiențe de viață traumatice sunt și mai înclinați să le folosească excesiv.

Avocații reclamantei, o tânără de 20 de ani cunoscută prin inițialele KGM, l-au întrebat în această săptămână pe Zuckerberg dacă angajații Instagram au avut obiective explicite de a crește durata zilnică de utilizare a aplicației. La o audiere anterioară în Congres, Zuckerberg declarase că acest lucru nu s-a întâmplat, însă în cadrul procesului a fost prezentat un lanț de emailuri din 2015 care arată că el a presat pentru creșterea cu 12% a timpului petrecut de utilizatori în aplicație.

Zuckerberg a fost întrebat și despre utilizarea de către Instagram a filtrelor de înfrumusețare, pe care propriii experți ai Meta le-au catalogat drept instrumente ce ar trebui interzise în cazul adolescenților. De asemenea, au fost analizate documente interne care conțineau estimările Meta privind numărul copiilor sub 13 ani prezenți pe platformă. Un document Meta din 2018 consemna că, încă din 2015, aproximativ 4 milioane de copii sub 13 ani aveau conturi de Instagram, inclusiv în jur de 30% dintre copiii cu vârste între 10 și 12 ani din Statele Unite.

În acest punct, Zuckerberg a contestat interpretările, susținând că verificarea vârstei este dificilă și că producătorii de smartphone-uri, precum Apple, ar putea contribui semnificativ mai mult la acest proces. Apple a introdus recent propriile instrumente de verificare a vârstei destinate dezvoltatorilor, pe fondul presiunilor tot mai mari pentru reglementarea aplicațiilor precum Facebook și Instagram în Statele Unite, unde tot mai multe state au adoptat sau elaborează legi privind rețelele sociale.

Relatările din sala de judecată arată că Zuckerberg s-a menținut în mare parte la mesajele oficiale ale companiei pe durata depoziției sale și a susținut în repetate rânduri că avocații reclamantei scot unele afirmații din context sau interpretează eronat conținutul documentelor interne.

Reclamanta KGM (cunoscută și după prenumele ei, Kaley) a dat în judecată patru companii de social media, acuzând caracterul dăunător și adictiv al platformelor lor. TikTok și Snap au ajuns la o înțelegere înainte de începerea procesului, în timp ce YouTube și Meta își apără în instanță modul în care funcționează și succesul aplicațiilor lor.

Pe parcursul procesului, avocații Meta au susținut că problemele de sănătate mintală ale lui Kaley își au originea în copilăria ei nefericită, și nu în utilizarea aplicațiilor de socializare. Rezultatul acestui proces cu jurați ar putea deschide calea pentru reforme majore în domeniul tehnologiei, ar putea stimula apariția unor noi legi și reglementări și ar putea duce la despăgubiri pentru victime, dacă se va constata că marile companii tech poartă responsabilitatea pentru prejudiciile produse.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.04 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte