17:00:59 11.04.2026
Stiri

Marea Britanie a ÎNGHEȚAT 350 de miliarde de dolari din „cufărul de război” al lui Vladimir Putin

Actualitate 05.04.2022 20:48 Vizualizări1456
Marea Britanie a ÎNGHEȚAT 350 de miliarde de dolari din „cufărul de război” al lui Vladimir Putin

Marea Britanie a îngheţat 350 de miliarde de dolari din „cufărul de război” al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat, marţi, la Varşovia, ministrul britanic de Externe Liz Truss, relatează AFP și Agerpres.

„Până acum, sancţiunile noastre au avut un efect paralizant asupra celor care alimentează şi finanţează maşina de război a lui Putin. Săptămâna aceasta vom anunţa că am îngheţat peste 350 de miliarde de dolari din cufărul de război al lui Putin”, a declarat şefa diplomaţiei britanice într-o conferinţă de presă comună cu omologul său polonez Zbigniew Rau.

Liz Truss a precizat că va cere partenerilor din NATO şi G7 să impună noi sancţiuni, în special interzicerea accesului navelor ruseşti în porturi, „lovind industriile care umplu cufărul de război al lui Putin ca aurul şi convenind asupra unui calendar precis pentru eliminarea importurilor de petrol, cărbune şi gaz din Rusia”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
11.04.2026 08:05 460 Horoscopul zilei 11.04.2026
Top stiri
11.04.2026 08:05 447 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 804 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte