Maia Sandu, REPLICĂ pentru cei care o acuză că ar irosi bani cu vizitele peste hotare: „R. Moldova are o politică externă foarte activă, suntem cunoscuți, APRECIAȚI, toată lumea discută despre noi și vine să ne ajute”
3534
Președinta Maia Sandu susține că în ultimii doi ani ar fi cheltuit mult mai puțini bani decât Igor Dodon pentru vizitele peste hotare, iar acest lucru poate fi verificat. În același timp, rezultatele obținute pe plan extern de către actuala Președinție nici nu pot fi comparate cu perioada în care Dodon era șef al statului.
„Îi invit pe cei care spun că irosim bani pe aceste vizite să compare cheltuielile pe care le-am făcut în ultimii doi ani cu cele ale fostului președinte. Toți se vor convinge că aceste cheltuieli sunt mai mici decât cheltuielile pentru călătoriile și vizitele președintelui precedent. În același timp, putem vedea și diferența de rezultate. R. Moldova are o politică externă foarte activă, suntem cunoscuți, apreciați pentru anumite lucruri, toată lumea discută despre noi și vine să ne ajute”, a menționat Maia Sandu joi-seară, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.
Șefa statului menționează că cetățenii de rând au avut de câștigat în urma turneelor diplomatice peste hotare.
„Ce s-ar întâmpla, dacă această asistență externă nu ar veni? Asta ar însemna reducerea anumitor cheltuieli, nu ne-am fi putut permite anumite programe sociale pe care le derulează Guvernul, inclusiv acordarea compensațiilor, tot felul de indemnizații, creșteri de salarii. Nu ne-am fi putut permite să investim în anumite proiecte de infrastructură. Economia noastră suferă din cauza agresiunii ruse în Ucraina, iar acest fapt nu l-a generat autoritățile sau cetățenii. Suntem în această situație dificilă, iar comunitatea internațională recunoaște acest lucru și apreciază faptul că noi suntem de partea bună a istoriei și ne ajută cum poate”, a punctat Maia Sandu.
03.03.2026
13:23
204
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
231
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
374
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
419
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
342
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
387
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
460
Horoscopul zilei 03.03.2026
03.03.2026
03:07
750
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
556
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
615
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
13:23
56
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
85
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
353
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
401
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
331
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
376
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
448
Horoscopul zilei 03.03.2026
03.03.2026
03:07
737
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
548
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
608
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
552
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
915
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
648
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
1930
PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
682
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
662
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
674
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
769
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
655
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
685
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
640
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
950
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1356
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
661
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
740
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














