Maia Sandu își dorește PACE în sânul bisericii, iar enoriașii și preoții - să aibă dreptul la ALEGERE: „Înțeleg parohiile și enoriașii care nu vor să facă parte dintr-o biserică care susține RĂZBOIUL, biserica de la Moscova”
2196
Președinta Maia Sandu îi înțelege pe preoții și enoriașii care părăsesc Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhului Kirill, și aderă la Mitropolia Basarabiei, care aparține de Patriarhia Română. În opinia șefei statului, fiecare cetățean și parohie are dreptul la alegere, mai ales când e vorba de Biserica Ortodoxă Rusă, care susține deschis războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
Citește și: VIDEO // Oamenii Mitropolitului Vladimir, acuzați că ar „tulbura pacea și liniștea” enoriașilor din Ghiduleni, raionul Rezina: „Un oarecare monah Vasilisk a încercat să preia această parohie de la Mitropolia Basarabiei”
„Eu îmi doresc pace în societate și îmi doresc să fie pace în biserică. Sper ca acest scandal să nu să se desfășoare, sper să putem să asigurăm pace. Oamenii au dreptul la alegere, suntem o țară democratică, dar înțeleg parohiile și enoriașii care nu vor să facă parte dintr-o biserică ce susține războiul, biserica de la Moscova. Mi se pare un proces firesc. Dar, repet, cel mai important este ca să fie pace în societate, să avem pace între biserici și sper că toată lumea va lucra anume pentru acest obiectiv”, a declarat luni, 18 martie, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.
Citește și: O altă parohie de la nordul R. Moldova a decis să se alăture Mitropoliei Basarabiei. Biserica „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din Glodeni nu vrea să se asocieze cu Episcopul Marchel și BORu, care prijină deschis războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Președinta Sandu a infirmat zvonurile, potrivit cărora autoritățile de la Chișinău și cele de la București au avut o înțelegere privind salariile care le încasează preoții aderenți la Mitropolia Basarabiei.
„Nu a discutat nimeni cu autoritățile despre salariile pe care le primesc preoții din partea României. Asta este decizia lor și nu știu dacă a existat vreo discuție între biserici. Vedem această discuție la nivel public. Repet, rugămintea mea, dorința mea este ca noi să păstrăm pacea”, a punctat Maia Sandu.
Citește și: O altă BISERICĂ a decis să părăsească Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, pentru a adera la Mitropolia Basarabiei: „Biserica Ortodoxă Rusă sprijină deschis RĂZBOIUL împotriva Ucrainei. Biserica nu are dreptul să susțină crimele”
De la declanșarea de către Federația Rusă a războiului în Ucraina, cu binecuvântarea Patriarhului Kirill de la Moscova, căruia i se spune și Mitropolia Chișinăului condusă de ÎPS Vladimir, zeci de preoți din R. Moldova au decis să adere la Mitropolia Basarabiei care aparține de Biserica Ortodoxă Română. Nemulțumită de situație, biserica lui ÎPS Vladimir îi „pedepsește” pe acești preoți, emițând ordine potrivit cărora îi „oprește de la săvârșirea celor sfinte”, invocând „neascultare şi nesupunere faţă de biserica-mamă” rusă.
Citește și: Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, AMENINȚĂRI la adresa Bisericii Ortodoxe Române, în contextul revenirii preoților la Mitropolia Basarabiei: „Dacă aceste lucruri vor fi puse în aplicare și pe viitor, atunci consecințele vor fi GRAVE”
De partea cealaltă, Biserica Ortodoxă Română a anunțat că va proteja statutul canonic al credincioșilor și clerului din R. Moldova și că presiunile bisericii rusești la adresa clericilor care trec la Mitropolia Basarabiei sunt lovite de nulitate.
Ulterior, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a amenințat Biserica Ortodoxă Română cu „urmări grave”, după ce mai mulți preoți din R. Moldova au decis să adere la Mitropolia Basarabiei.
15.03.2024
17:14
3505
O altă BISERICĂ a decis să părăsească Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, pentru a adera la Mitropolia Basarabiei: „Biserica Ortodoxă Rusă sprijină deschis RĂZBOIUL împotriva Ucrainei. Biserica nu are dreptul să susțină crimele”
11.03.2024
10:21
2366
Secretariatul de Stat pentru Culte din România a alocat 230 de noi posturi pentru preoții care au aderat Mitropolia Basarabiei: „Este un răspuns eficient la nevoile urgente ale Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia”
07.03.2024
10:11
2477
DOC // ÎPS Vladimir, subordonatul Patriarhului Kirill, REPROȘURI voalate la adresa Patriarhului Daniel al României, după aderarea mai multor preoți la Mitropolia Basarabiei: „Nu banii vor liniști lucrurile în teritoriul dintre Prut și Nistru”
21.02.2024
16:29
3237
FOTO // Dodon caută SUSȚINERE la Moscova, după ce Șor a părăsit capitala Federației Ruse? Socialistul s-a cerut în AUDIENȚĂ la Patriarhul Kirill, iar ulterior s-a întâlnit cu șeful fracțiunii „Rusia Dreaptă” din Duma Rusiei
11.12.2023
09:48
7331
VIDEO // O parohie dintr-o localitate cu peste 5 000 de locuitori ADERĂ la Mitropolia Basarabiei: „De acum încolo, suntem parte a Bisericii Ortodoxe Române”
13.11.2023
13:06
3383
DOC // Unul dintre cei mai INFLUENȚI preoți din R. Moldova îi cere Mitropolitului Vladimir să inițieze procesul de ADERARE la Patriarhia Română: „Să ne disociem de mesajul antiromânesc și prorus al unor ierarhi, adulatori ai lui Stalin”
31.10.2023
10:07
2320
Dezvăluiri din CULISELE scrisorii pe care Mitropolitul Vladimir i-a trimis-o Patriarhului Kirill: Răspunsul de la Moscova a fost, totuși, obținut... Este absolut clar că are loc DEZINTEGRAREA Bisericii Ortodoxe Ruse”
13.07.2023
10:59
2561
Purtătoarea de cuvânt al lui Lavrov „face regulă” și în BISERICA din R. Moldova. Zaharova sare în apărarea Mitropoliei lui ÎPS Vladimir, după ce Mitropolia Basarabiei a afirmat că „în structura Patriarhiei Moscovei sunt infiltrați SPIONI ruși”
06.07.2023
10:28
2851
Mitropolia condusă de ÎPS Vladimir, supusă Moscovei, acuzată de DEZINFORMARE. Mitropolia Basarabiei: „Această situație denotă reflexe IMPERIALE. În structura Patriarhiei Moscovei sunt infiltrați reprezentanți ai serviciilor SECRETE rusești”
13.03.2023
14:34
4714
Reprezentanții societății civile din zona PROGRESISTĂ, puși la punct de Dan Perciun. „Ne-am obișnuit doar să cerem fără să oferim ceva în loc, toată lumea e datoare să ne ajute. România a investit sute de MILIOANE în R. Moldova…”
22.04.2026
14:39
308
Sentință ISTORICĂ // Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”. Instanța a dispus și încasarea a 60 de MILIOANE de dolari din contul fostului lider PD. Ce i s-a incriminat
22.04.2026
14:35
302
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
253
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
348
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21
22.04.2026
12:22
487
R. Moldova atinge un nivel record de 93% în implementarea reformelor UE. Guvernul instituie un control drastic asupra celor 1,9 miliarde de euro
22.04.2026
12:07
423
Georgian condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 3900 de dolari la Aeroportul Chișinău
22.04.2026
11:59
536
Adio, munca la negru // Guvernul lansează „e-Zilieri”, un voucherul digital care le transformă munca la câmp în ani de pensie
22.04.2026
11:50
308
INVESTIȚII ÎN VIITOR // Zece complexuri sportive noi și manuale școlare de calitate europeană. Guvernul a aprobat planul „Sport 2030”
22.04.2026
11:42
383
Guvernul oprește starea de urgență, dar menține pentru 60 de zile starea de alertă în sectorul energetic la nivel național
22.04.2026
10:28
374
Bărbat din Criuleni, 1 an și 8 luni de închisoare pentru încălcarea repetată a ordonanței de protecție a soției
22.04.2026
10:16
515
I-a ABANDONAT pe cetățenii din stânga Nistrului în ÎNTUNERIC și frig, iar acum vrea să-i „salveze” de R. Moldova. Serghei Șoigu amenință cu intervenția în Transnistria pentru a „proteja” cetățenii ruși. Reacția Chișinăului: „Declarații nefondate”
22.04.2026
10:02
854
Italienii fac ZID în jurul premierului Georgia Meloni, după ce a fost ATACATĂ în ultimul hal de PROPAGANDISTUL nr. 1 al lui Putin. Ambasadorul Rusiei la Roma a fost convocat de MAE al Italiei
22.04.2026
09:28
562
Un subaltern al lui Șor, CONDAMNAT și cu banii confiscați. Acesta a fost obligat să dea statului peste 8 milioane de lei
22.04.2026
09:14
594
Șase polițiști reținuți de CNA pentru mită de la traficanții de droguri. Conducerea Inspectoratului, suspendată din funcție
22.04.2026
08:28
430
Horoscopul zilei 22.04.2026
22.04.2026
06:59
688
Care vor fi cele mai bogate țări din Europa în 2030 în proiecțiile FMI: pe ce loc se va afla R. Moldova
22.04.2026
06:30
644
Planurile Rusiei, DECONSPIRATE de către spionajul militar ucrainean. Ce pregătește Moscova pentru Ucraina în această vară
22.04.2026
04:10
582
Grup neautorizat ar fi obținut acces la puternicul instrument de securitate cibernetică Mythos al Anthropic printr-un furnizor terț
22.04.2026
02:51
585
SpaceX își rezervă dreptul să cumpere platforma de coding Cursor pentru 60 de miliarde de dolari, pariind pe AI înainte de listarea la bursă
22.04.2026
01:07
629
Tim Cook lasă Apple în mâinile lui John Ternus, după 15 ani în care a transformat compania într-un gigant de 4 trilioane de dolari
22.04.2026
00:20
651
John Ternus preia conducerea Apple în plin vârtej de scandaluri antitrust, provocări AI și dependență de China
22.04.2026
00:05
649
Laboratorul AI NeoCognition iese din umbră cu o rundă seed de 40 de milioane de dolari pentru agenți care învață ca oamenii
21.04.2026
22:33
542
Noul model ChatGPT Images 2.0 de la OpenAI generează imagini cu text clar și detalii fine, gata de folosit în materiale reale
21.04.2026
20:54
590
Vremea în Republica Moldova pentru miercuri, 22 aprilie 2026: nori, răcoare de dimineață și câteva averse locale
21.04.2026
20:45
669
Argint ca și AURUL pentru R. Moldova! Vitalie Eriomenco, pe podiumul Campionatului European de la Tirana
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.22
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














