DOC // Unul dintre cei mai INFLUENȚI preoți din R. Moldova îi cere Mitropolitului Vladimir să inițieze procesul de ADERARE la Patriarhia Română: „Să ne disociem de mesajul antiromânesc și prorus al unor ierarhi, adulatori ai lui Stalin”
3584
Parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, Pavel Borșevschi, alături de un grup de preoți din protopopiatul Chișinău, sectorul II, îi cer Mitropolitului Vladimir, prin intermediul unei scrisori, inițierea procesului de aderare a Mitropoliei Chișinăului și „Întregii Moldove” la Patriarhia Română.
„Înaltpreasfinția Voastră, noi, preoții semnatari ai acestei adresări, suntem tot mai nedumeriți și nemulțumiți de ascultarea pe care trebuie să o facem față de Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill. Patriarhul Kirill, după invazia Rusiei în Ucraina, a pierdut calitatea de părinte duhovnicesc al Bisericii pe care o păstorește, devenind angajat politic, ce cheamă fățiș și pe nedrept împotriva tuturor învățăturilor Bisericii Ortodoxe, la vărsare de sânge între frații de sânge și de credință în Hristos”, se arată în scrisoarea semnată de Pavel Borșevschi.
Autorul scrisorii amintește că R. Moldova a trăit o situație similară cu cea din Ucraina în 1992, când armata rusă a atacat R. Moldova, iar înaintașul Patriarhului Kirill, Alexei al II-lea, a binecuvântat cazacii să ucidă „ostașii noștri”.
„De fapt, atât noi, cât și înaintații noștri gustăm din plin amărăciunea așa-zisei oblăduiri a Bisericii Ortodoxe Ruse, care pentru noi, românii basarabeni, nu a fost și nu este decât un instrument de deznaționalizare și de îndepărtare de neamul nostru românesc și de Biserica Ortodoxă Română, sub ascultarea căreia, în mod firesc, trebuie să fim”, cităm din aceeași scrisoare.
Reprezentanții Protopopiatului de Chișinău, sector II, mai spun că e timpul „să revenim la Biserica neamului nostru, în cadrul Patriarhiei Române”.
„Spunem aceste lucruri nu din porniri carieriste, ci reieșind din dăruirea de care dați dovadă deja de mai bine de trei decenii pentru propășirea acestui popor greu încercat, dar și din dorința de a ne disocia de mesajul antiromânesc și prorus al unor ierarhi și confrați slujitori din cadrul Mitropoliei noastre, adulatori ai celui mai mare prigonitor al creștinătății și schingiuitor al Basarabiei, Stalin. Vă cerem cu smerenie și nădejde să plecați urechea la adresarea noastră și să ne fiți Îndrumător și Părinte de acum înainte în sânul Bisericii Ortodoxe Române”, cităm din aceeași scrisoare, depusă în dimineața zilei de luni, 13 noiembrie, la cancelaria Mitropoliei Chișinăului și a „Întregii Moldove” de către Pavel Borșevschi.
Amintim că, de la începutul invaziei rusești în Ucraina, peste 60 de preoți parohi din R. Moldova au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.
30.08.2024
13:39
18.03.2024
14:57
15.03.2024
17:14
07.03.2024
10:11
31.10.2023
10:07
26.01.2022
13:40
17.12.2021
18:39
28.04.2020
20:40
14.09.2016
10:54
12.08.2026
23:28
12.08.2026
23:28
12.08.2026
23:16
12.08.2026
22:07
12.08.2026
20:46
12.08.2026
20:27
12.08.2026
20:23
12.08.2026
20:00
12.08.2026
19:59
12.08.2026
19:45
12.08.2026
19:29
12.08.2026
18:37
12.08.2026
17:52
12.08.2026
17:38
12.08.2026
17:25
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:38
12.08.2026
16:35
12.08.2026
16:14
12.08.2026
16:09
12.08.2026
15:31
12.08.2026
15:08
12.08.2026
15:01
12.08.2026
14:31
12.08.2026
14:09
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
















