ZI ISTORICĂ // Maia Sandu, după ce Comisia Europeană a recomandat statelor UE să inițieze negocierile de aderare a R. Moldova la UE: „R. Moldova în UE este unica noastră șansă de a garanta un viitor al păcii, libertății și prosperității”
1638
Președinta Maia Sandu a catalogat ziua de miercuri, 8 noiembrie 2023, drept „zi importantă pentru viitorul R. Moldova”, după ce Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE.
Într-o reacție la anunțul făcut astăzi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, , șefa statului a declarat că acest pas este „o recunoaștere a efortului nostru comun - al instituțiilor statului, care muncesc pentru a transforma republica, precum și al cetățenilor, care aleg pacea, democrația și dezvoltarea”.
„Raportul Comisiei Europene confirmă că R. Moldova a făcut în ultimul an reforme serioase care pregătesc republica noastră de a deveni un stat european și necesare pentru a îmbunătăți viața tuturor cetățenilor. Decizia finală privind începerea negocierilor cu R. Moldova va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European din 14 - 15 decembrie. Decizia de azi a Comisiei Europene ne încurajează și ne responsabilizează să continuăm lucrurile începute: să facem R. Moldova mai puternică, un stat care asigură pacea acasă și contribuie la securitatea regională și are grijă de bunăstarea cetățenilor săi”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Președinta a reiterat obiectivul actualei guvernări privind pregătirea R. Moldova pentru aderarea la UE până în anul 2030, dar a recunoscut că „e mult de lucru” până atunci.
„Drumul pe care am ales să mergem este plin de provocări. Nu ne sperie munca, iar obiectivul nostru este ca R. Moldova să fie gata să adere la UE până în 2030. R. Moldova în Uniunea Europeană este unica noastră șansă de a garanta un viitor al păcii, libertății și prosperității pentru întreaga republică”, și-a încheiat mesajul Maia Sandu.
CITIȚI și VIDEO // Comisia Europeană dă undă VERDE Consiliului European pentru deschiderea negocierilor de ADERAREA a R. Moldova la UE. Ursula von der Leyen, despre șansele ca R. Moldova să adere la UE până în 2030: „Meritele sunt de necontestat”
Potrivit premierului Dorin Recean, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este calea pe care au ales-o cetățenii statului nostru și rezultatul muncii pe care am depus-o cu toții.
„O recunoaștere a eforturilor noastre de a armoniza legislația națională la cea europeană, de a consolida instituțiile statului, de a moderniza satele și orașele, și de a ne adapta standardele și valorile comunitare. Recomandarea pozitivă a Comisiei vine la un an și jumătate după ce R. Moldova a depus cererea de aderare la UE, timp în care am consolidat aspirațiile noastre europene, reunindu-ne pentru Adunarea „Moldova Europeană”, și am format legături și mai puternice cu familia de state europene, organizând Summitul Comunității Politice Europene. Anunțul Comisiei însă, nu trebuie privit ca o realizare finală. Noi va trebuie să continuăm să muncim cu o intensitate și mai mare până vom deveni membri deplini ai Uniunii Europene. Este și principalul punct de referință pentru discuția șefilor de state și guverne la Consiliul European din decembrie, când va fi luată decizia finală privind deschiderea negocierilor”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că decizia Comisiei Europene determină guvernarea să fie și mai hotărâtă în procesul de transformare a Republicii Moldova prin reformele pe care le face.
„Aceste reforme sunt în primul rând pentru cetățenii noștri, care merită să trăiască într-o republică sigură și liberă. UE nu este doar un viitor mai bun pentru copiii noștri, Uniunea Europeană înseamnă un prezent mai bun pentru moldoveni, înseamnă o economie puternică, sate și orașe dezvoltate, siguranță și securitate, prieteni de nădejde. Avem în față un drum clar, știm unde mergem - vrem să construim R. Moldova europeană acasă. Vom reuși prin unitate, alegeri înțelepte și foarte multă muncă”, s-a arătat convins Igor Grosu.
Menționăm că, miercuri, 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova, Ucraina, și Bosnia și Herțegovina, precum și acordarea statutului de țară candidată Georgiei.
Totuși, Comisia recomandă ca negocierile să fie începute odată ce Chișinăul va îndeplini condițiile rămase privind combaterea corupției și ameliorarea reglementărilor financiare.
29.04.2026
09:25
66
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
249
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
432
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1018
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
567
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
508
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
471
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
995
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
515
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
564
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
29.04.2026
09:25
15
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
242
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
431
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1010
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
566
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
507
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
470
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
988
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
513
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
563
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
17:33
412
YouTube testează „Ask YouTube”, funcția AI care oferă răspunsuri ghidate cu text și video
28.04.2026
17:17
605
Bloc locativ din Calea Ieșilor intră în reabilitare energetică prin FEERM, cu 70% din investiție acoperită de stat
28.04.2026
16:25
574
Pașaportul european al calificărilor pentru refugiați, promovat la Chișinău ca instrument-cheie pentru acces la studii și locuri de muncă
28.04.2026
15:31
591
Fermierii din Edineț obțin noi facilități: compensarea accizei la motorină și credite avantajoase după discuțiile cu ministra Ludmila Catlabuga
28.04.2026
15:16
872
VIDEO // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
564
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
575
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
605
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
608
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
659
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
623
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
827
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
630
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
10:45
768
Chişinăuiancă de 29 de ani, amendată cu 31.500 de lei pentru fals în declarații la obținerea permisului auto în Moldova și Germania
28.04.2026
09:31
665
Două decenii de Proces Bologna: Republica Moldova marchează 20 de ani de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și se pregătește să găzduiască Conferința Ministerială EHEA 2027
28.04.2026
08:14
601
Horoscopul zilei 28.04.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.26
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














