Maia Sandu dialoghează cu OSCE pentru a susține limbile și culturile minoritare din Moldova
1361
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție cu Înaltul Comisar al OSCE, Christophe Kamp, despre protejarea minorităților etnice, a limbilor și culturilor acestora. Conform unui comunicat de presă al Președinției, principalele subiecte abordate de oficialii de rang înalt au fost educația multilingvă, protejarea identităților locale și eforturile Republicii Moldova de a consolida coeziunea socială și buna înțelegere între grupurile etnice.
„Șefa statului a subliniat necesitatea protejării limbilor minoritare, precum găgăuza, ucraineana sau bulgara, care sunt din ce în ce mai puțin vorbite în comunitățile etnice, și a evidențiat importanța promovării limbii române ca un instrument esențial pentru integrare, acces la servicii publice și participare deplină în viața societății. Maia Sandu și-a exprimat interesul pentru extinderea cooperării cu Oficiul Înaltului Comisar, în special în ceea ce privește promovarea educației multilingve, protejarea limbii găgăuze – inclusă pe lista UNESCO a limbilor pe cale de dispariție – și dezvoltarea de parteneriate internaționale pentru susținerea identităților culturale locale”, se arată în comunicatul de la Președinție.
În acest context, președinta R. Moldova a accentuat că parcursul european al țării oferă un cadru solid pentru protejarea drepturilor tuturor cetățenilor, inclusiv ale comunităților etnice, contribuind astfel la crearea unei societăți mai unite, echitabile și reziliente.
Menționăm, că Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Christophe Kamp, se află în prima sa vizită oficială în Republica Moldova de la preluarea mandatului, în decembrie 2024.
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
15.10.2026
15:54
15.10.2026
15:47
15.10.2026
15:42
15.10.2026
15:37
15.10.2026
15:23
15.10.2026
15:18
15.10.2026
15:16
15.10.2026
14:44
15.10.2026
14:25
15.10.2026
14:10
15.10.2026
13:25
15.10.2026
12:51
15.10.2026
12:45
15.10.2026
12:30
15.10.2026
12:28
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău















