Maia Sandu, dezvăluiri despre „RISIPITORUL” Ion Chicu: „Toate aceste ANCHETE trebuie duse la bun sfârșit și contez pe activitatea serioasă și responsabilă a procuraturii”
6681
Odată cu plecarea lui Ion Chicu din funcția de prim-ministru al R. Moldova, s-au micșorat brusc și cheltuielile Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), a declarat astăzi președintele Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă.
Întrebată de ce premierul desemnat, Natalia Gavriliță, beneficiază de pază de stat, în condițiile în care încă nu a fost învestită în funcție, Maia Sandu a pomenit de ilegalitățile care ar fi fost făcute la SPPS în timpul mandatului lui Igor Dodon.
„Această necesitate (de acordare a pazei Nataliei Gavriliță n.r.) este legală și, atât timp cât este absolut legală, eu nu văd o problemă. Eu văd o problemă atunci când resursele statului sunt irosite și, în acest context, așteptăm cu nerăbdare cele trei dosare expediate deja la procuratură, privind folosirea ilegală a resurselor SPPS-ului. Ne dorim ca aceste cazuri să fie investigate și să vedem o finalitate în aceste investigații.
Pot să vă mai spun, în contextul în care avem un prim-ministru interimar, care folosește serviciile SPPS-ului… Cel puțin din prima lună, pentru ianuarie, acest serviciu a consumat de patru ori mai puțină benzină decât pe timpul premierului precedent. Eu cred că astfel de lucruri o să le descoperim și o să oferim aceste informații în săptămânile care vin. Lucrurile trebuie să fie legale, iar ceea ce vedem noi în activitatea managementului precedent al SPPS-ului… E vorba de foarte multe activități ilegale, care au condus la prejudicierea banilor statului. Toate aceste anchete trebuie duse la bun sfârșit și contez pe activitatea serioasă și responsabilă a procuraturii”, a punctat Maia Sandu.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
10.08.2026
10:00
10.08.2026
09:28
10.08.2026
08:58
10.08.2026
08:42
10.08.2026
08:28
10.08.2026
06:40
10.08.2026
01:10
10.08.2026
00:57
10.08.2026
00:08
09.08.2026
23:57
09.08.2026
23:52
09.08.2026
22:29
09.08.2026
21:41
09.08.2026
21:18
09.08.2026
20:34
09.08.2026
19:36
09.08.2026
19:06
09.08.2026
18:40
09.08.2026
17:31
09.08.2026
17:21
09.08.2026
16:50
09.08.2026
15:16
09.08.2026
15:02
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
IGSU din Găgăuzia, dotat cu cinci autospeciale Dacia Duster cumpărate cu sprijinul Uniunii Europene
Pompierii moldoveni, cinci ore în lupta cu incendiile de vegetație de lângă Thessaloniki
Cum îți dai seama dacă jucăriile squishy ale copiilor sunt contrafăcute și pot conține substanțe toxice
Noul sistem biometric la frontierele UE, tot mai des oprit în vârf de sezon: aeroporturile renunță temporar la scanarea facială și amprente pentru a evita cozile uriașe


















