Maia Sandu, despre noul scandal de spionaj de la Chișinău în favoarea Federației Ruse: „În R. Moldova nu a existat o atitudine serioasă de-a lungul timpului, pentru că am avut care au lucrat pentru interesele altui stat”
1813
Președinta Maia Sandu speră să vadă „o finalitate” în cazul șefului Direcției Generale Juridice din Parlament, Ion Creangă, și al polițistului de frontieră reținuți miercuri, 31 iulie, fiind bănuiți de trădare de patrie și, respectiv, complot împotriva R. Moldova, după ce au fost prinși transmițând documente și informații asistentului atașatului militar al Federației Ruse la Chișinău.
„Sperăm să vedem și o finalitate, pentru că nu este suficient să descoperim aceste cazuri, dacă ele nu sunt sancționate. Mă refer, evident, la Procuratură și la instanțele de judecată. Sper de data aceasta că și probele sunt serioase, și atitudinea instituțiilor care urmează să sancționeze aceste persoane este la fel de serioasă”, a declarat președinta ieri-seară, în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.
Maia Sandu crede că este important să ne asigurăm că în R. Moldova trădarea de patrie este sancționată „la modul cel mai dur, așa cum scrie legea”.
„Acum depinde de procurori și judecători să-și facă treaba bine, dar și de Serviciul de Informații și Securitate, pentru că riscurile sunt foarte mari”, a adăugat șefa statului.
Președinta este de părere că astfel de cazuri, când funcționari și politicieni din R. Moldova au lucrat în interesul altui stat, au mai existat de-a lungul timpului.
„În Republica Moldova nu a existat o atitudine serioasă de-a lungul timpului, pentru că am avut și politicieni care au fost la cârma republicii și au lucrat pentru interesele altui stat”, a punctat Maia Sandu.
Amintim șeful Direcției Generale Juridice a Parlamentului R. Moldova, Ion Creangă, a fost reținut în noaptea zilei de 30 iulie curent, în flagrant delict, în timp ce îi furniza informații unui ofițer al serviciilor speciale rusești care activează în R. Moldova sub acoperire diplomatică.
La scurt timp, a fost reținut și un polițist de frontieră care activează la Aeroportul Internațional Chișinău și care îi furniza informații legate de ce se întâmplă la acest obiectiv strategic aceluiași reprezentant al serviciilor speciale rusești.
„Faptele au avut loc începând din anul 2023. Astfel, unul din ei este bănuit de trădare de patrie, după ce ar fi cules și livrat angajatului ambasadei informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova. Cel de-al doilea funcționar este bănuit de complot împotriva R. Moldova. Acesta a acționat în scopul obținerii unor beneficii personale. Funcționarul a menținut contactul cu angajatul ambasadei, în vederea culegerii și transmiterii către acesta a informațiilor pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova”, precizează PCCOCS.
Șeful Direcției Generale Juridice a Parlamentului R. Moldova, Ion Creangă, și polițistul de frontieră au fost reținuți pentru 72 de ore.
Ambasada Rusiei la Chișinău susține că în acest caz ar fi vorba de „insinuări” și o nouă „tentativă de a intensifica sentimentele antirusești din R. Moldova”.
Citiți mai multe detalii AICI
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















