Maia Sandu dă asigurări că la Bratislava NU va fi semnat niciun document care să prevadă FEDERALIZAREA R. Moldova: „Eu sunt total împotrivă”
2436
Reprezentantul R. Moldova nu va semna la Bratislava, Slovacia, în cadrul întrunirii în formatul „5+2” care va avea loc în perioada 8 - 10 octombrie curent, niciun document cu privire la federalizarea R. Moldova.
„La Bratislava, R. Moldova nu va semna niciun document care să contravină intereselor naționale ale R. Moldova. Vă asigur de acest lucru”, a declarat astăzi la Guvern Maia Sandu, după ce fostul premier Pavel Filip a avertizat-o cu privire la intenția de a introduce un „sistem de garanții în dezavantajul R. Moldova”, prin care se încearcă a „crea două entități de drept distincte într-un stat reunificat și stimularea creării unui sistem juridic paralel supranațional”, ceea ce ar fi, de fapt, o federalizare a R. Moldova.
Maia Sandu afirmă că, pe moment, nu există „din păcate” condiții interne și externe pentru o soluție politică imediată în ceea ce privește diferendul transnistrean.
„Ceea ce putem noi să facem este să luptăm cu scehemele de corupție și contrabanda din regiunea transnistreană. Sper în următoarele săptămâni sp ajungem să semnăm protocoalele cu Ucraina, astfel încât să fie majorat numărul punctelor de control comun pe segmentul transnistrean”, a adăugat premierul.
CITIȚI și Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova vorbește despre acordarea unei autonomii Transnistriei, similară cu cea a Găgăuziei
De asemenea, prim-ministrul se declară împotriva federalizării și spune că majoritatea cetățenilor R. Moldova nu susțin o astfel de soluție în cazul conflictului.
„Eu sunt toal împotriva federalizării și federalizarea nu se poate întâmpla fără să existe o majoritate în Parlament. Vă asigur că în Parlament nu există astăzi o asemenea majoritate.Chiar dacă într-un moment ne-am pomeni cu o majoritate în Parlament, federalizarea nu se poate întâmpla, pentru că majoritatea cetățenilor R. Moldova sunt împotrivă”, a încheiat premierul.
23.12.2025
19:36
1808
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
1024
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
1150
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
1199
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
1077
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1551
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1503
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1850
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2340
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1995
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
26.12.2025
08:40
74
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
279
Horoscopul zilei 26.12.2025
26.12.2025
07:38
320
Moscova deschisă pentru negocieri privind un document de neagresiune către NATO
26.12.2025
07:23
251
Zelenski vede progrese promițătoare în discuțiile de pace cu emisarii americani privind conflictul Ucraina-Rusia
25.12.2025
22:47
1047
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
923
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
612
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
886
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
863
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
713
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
924
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
775
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1708
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
8772
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
836
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
874
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
983
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
1053
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
970
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
1133
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
1027
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
1054
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1268
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1407
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1517
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














