22:58:36 28.07.2025
Stiri

Maia Sandu, avertisment lansat de la Praga: R. Moldova își va pierde existența, dacă Rusia va fi lăsată să câștige războiul din Ucraina

Actualitate 16.10.2023 16:14 Vizualizări1522
Maia Sandu, avertisment lansat de la Praga: R. Moldova își va pierde existența, dacă Rusia va fi lăsată să câștige războiul din Ucraina

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat asigurări luni, la Praga, că o eventuală victorie a Rusiei asupra Ucrainei va duce la sfârșitul Republicii Moldova ca stat liber, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Dacă Rusia ar triumfa, acest lucru ar pune capăt, probabil, şi existenţei Republicii Moldova ca stat liber”, deoarece ar însemna pierderea libertăţilor politice şi civice, a spus Sandu la deschiderea „Forumului 2000” de la Praga.

După ce a denunţat că invazia rusă a fost „menită să pună capăt existenţei Ucrainei ca stat suveran şi a poporului ucrainean ca naţiune”, Maia Sandu i-a îndemnat pe aliaţii Kievului să împiedice victoria Rusiei.

Mai mult, pentru a-şi consolida democraţia, Republica Moldova speră să facă progrese pentru a se integra pe deplin în Uniunea Europeană (UE), a adăugat ea.

După ce, decenii la rând, a făcut parte din fostul bloc sovietic, a venit momentul ca statul cu 2,7 milioane de locuitori „să urmeze lumina de la capătul tunelului şi să intre într-un refugiu sigur în UE şi să-şi consolideze democraţia”, a subliniat Sandu.

În martie 2022, la câteva zile după începerea invaziei ruse în Ucraina, Republica Moldova a solicitat oficial aderarea la UE şi i s-a acordat statutul de ţară candidată în acelaşi an.

În timpul vizitei sale la Praga, Maia Sandu urmează să se întâlnească luni cu președintele ceh Petr Pavel, cu prim-ministrul Petr Fiala, dar și cu șefii celor două camere ale Legislativului ceh.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte