Stiri

Maestrul Eugen Doga a scris o carte autobiografică: „Dacă vorbesc, de exemplu, despre Grigore Vieru, l-am descris așa cum era el, despre Emil Loteanu, așa cum era el”

Actualitate 14.12.2021 10:30 Vizualizări1907
Maestrul Eugen Doga a scris o carte autobiografică: „Dacă vorbesc, de exemplu, despre Grigore Vieru, l-am descris așa cum era el, despre Emil Loteanu, așa cum era el” AȘM

Compozitorul academician Eugen Doga a scris o carte de proză autobiografică, numită „Viața mea așa cum a fost să fie”, ajutat de Editura „Cartier” și Direcția Cultură a Primăriei Chișinău.

Volumul are 400 de pagini și este editat într-un tiraj de 2 000 de exemplare.

Maestrul a dezvăluit că denumirea cărții nu-i aparține.

„Ceea ce a apărut este, de fapt, o sumă din scrierile mele referitor la diferite obiecte și subiecte, cum ar fi Mama, cum ar fi Talentul, cum ar fi Creația, Inspirația, Femeia etc. Și le-am adunat într-o carte, dar ele nu sunt scrise sau nu sunt concepute ca pentru o singură carte, pur și simplu, sunt adunate. În al doilea rând, eu am vrut să urmăresc această idee de a-mi expune viziunea mea asupra acestor subiecte despre care am vorbit. De aici a pornit și titlul cărții: Cine sunt eu? Deci, eu fac descrierea sinelui meu, cum gândesc eu referitor la aceste subiecte. Din păcate, editura a publicat cu alt titlu, care tot e potrivit, dar era să fie așa: „Cine sunt eu sau izvorașele tinereții mele neterminate”. Era poetic, dar mă rog”, a spus autorul Eugen Doga, citat într-un comunicat de presă al Academiei de Științe din Moldova.

Eugen Dona a adăugat că o bună parte din materiale pe care le-a scris nu au intrat în această carte, dar speră că vor intra în varianta rusă, care de fapt este originalul cărții.

„Așa sau altfel, mă bucură faptul că aceasta este prima carte scrisă de mine. Eu am scris-o și chiar mă examinez așa, ca cititor, deja dintr-o parte. Și multe lucruri chiar îmi plac. Și încă un lucru pe care l-am înțeles. Chiar dacă nu scriu atât de strălucit în limba română, mie îmi place, pentru că nuvelele sunt autentice, nu sunt transformate prin prisma cuiva, sunt nemijlocit expuse de mine. Am avut ca scop să fiu până la capăt sincer, să-mi expun părerea despre prietenii mei, luându-i pe rând, deși nu-s prea mulți. Dacă vorbesc, de exemplu, despre Grigore Vieru, l-am descris așa cum era el, despre Emil Loteanu, așa cum era el. Nu am scăpat nimic din ceea ce a fost. Ceea ce se poate spune și scrie fără sfârșit, este însă despre mama. Acest subiect este inepuizabil. Și chiar dacă aș începe să scriu de la zero, ar fi parcă pentru prima dată să vorbesc despre mama. Dacă despre Vieru, Loteanu eu știu unde am început, știu unde se termină, știu care este punctul culminant, culminația, cu mama eu nu o știu. Mama este o temă infinită”, a mărturisit artistul.

Maestrul Doga a spus că se preconizează o lansare a volumului către sfârșitul lunii decembrie curent.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 21.08.2026 21.08.2026 13:12 544 Horoscopul zilei 21.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri