MAE de la București le răspunde RUȘILOR, care au cerut ca NATO să se retragă din România: „O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri”
2263
Ministerul Afacerilor Externe de la București respinge ca fiind inoportune și lipsite de orice fundament declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe Flancul Estic al NATO.
MAE reamintește că prezența NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliați și implementate de structurile aliate politice și militare responsabile în acest sens, este o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia. „Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv”, se arată într-un comunicat de presă al diplomației române.
Sursa citată amintește că Rusia a mai făcut o solicitare în acest sens, însă a fost respinsă.
„Această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianța Nord-Atlantică atât public, cât și în cadrul dialogului NATO cu Rusia și, respectiv, SUA-Rusia. O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare și apărare este nemijlocit conectată cu, și este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terț nu poate avea drept de veto. Aliații au menționat ferm că vor continua politica de consolidare a securității și apărării colective, inclusiv prin prezența trupelor aliate pe teritoriul aliaților estici”.
Alături de aliații săi, România susține că va continua să susțină ferm, cu argumente bazate pe evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică, importanța întăririi Flancului Estic. În acest sens, autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate.
Totodată, România își exprimă speranța că procesul de dialog deschis cu Federația Rusă în această perioadă va continua și va conduce la dezescaladarea situației de securitate, spre beneficiul întregului spațiu euroatlantic.
20.02.2026
02:07
37
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
90
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
148
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
193
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
240
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
254
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
301
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
240
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
246
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
282
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
20.02.2026
01:38
31
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
90
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
200
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
232
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
276
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
221
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
227
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
271
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
307
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
324
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
370
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
399
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
336
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
19.02.2026
21:52
330
Reddit testează un nou motor de căutare cu AI pentru recomandări de produse și cumpărături online
19.02.2026
21:46
444
Nicușor Dan, întâlniri de curtoazie cu Marco Rubio, Jared Kushner și Steve Witkoff la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump
370
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
405
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
19.02.2026
20:13
485
Meta renunță la site-ul web dedicat Messenger din aprilie 2026, mesajele vor fi disponibile doar prin Facebook
19.02.2026
20:07
360
Guvernatoarea New York blochează deocamdată planul Waymo pentru lansarea serviciului de robotaxi în stat
19.02.2026
19:58
391
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților
19.02.2026
19:45
436
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
19.02.2026
18:58
402
Producătorul de jucării erotice Tenga, victimă a unui atac cibernetic: datele intime a circa 600 de clienți din SUA, expuse de hackeri
19.02.2026
18:29
432
Current, aplicația care transformă cititorul RSS într‑un „râu” de știri fără stresul mesajelor necitite
19.02.2026
17:44
455
Fondatorii Reface și Prisma lansează Mirai, startup care accelerează rularea modelelor AI direct pe telefon și laptop
19.02.2026
17:35
484
Platformă digitală cu manuale interactive pentru elevi, lansată de Ministerul Educației și Cercetării
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














