Madonna, imagine rară cu toți cei șase copii. Au petrecut o vacanță superbă la schi, în Elveția
4702
Madonna este mândra mamă a șase copii: băieții Rocco, de 21 de ani, și David, de 16, și fiicele Lourdes, de 25 de ani, Mercy, de 15, și gemenele Estere și Stella, mezinele familiei, în vârstă de 9 ani. Toată această gașcă mare a mers la schi în Alpii Elvețieni. Nu au lipsit și alte persoane apropiate familiei, printre care și iubitul tinerel al Madonnei, dar și cel al lui Lourdes.
Legendara cântăreață a avut parte de o vacanță superbă în Europa. S-a bucurat de zăpadă și de compania celor mai dragi persoane, copiii ei. Deși Madonna este foarte activă pe rețelele sociale, rareori postează imagini alături de toți cei șase copii. Aceasta a reușit să-i mai adune împreună cu ocazia zilei sale de naștere din august, când a împlinit 63 de ani. A organizat atunci o petrecere extravagantă în Italia.
Familia extinsă a Madonnei, în Elveția. Nu au lipsit cei șase copii. / Foot: Instagram
Pe contul de Instagram al divei a fost postat și un filmuleț în care mezinele adoptate din Malawi învață să schieze. Madonna a fost generoasă la capitolul momente împărtășite cu fanii, căci a postat poze și cu iubitul, dar și de la masă, de pe pârtie sau de la plimbare.
Madonna are patru copii adoptați și doi biologici
Fotografie rară cu Madonna și toți cei șase copii ai ei / Foto: Instagram
Dintre toți cei șase copii ai Madonnei, doar Lourdes și Rocco sunt biologici. Cântăreața l-a adoptat pe David Banda, în 2006, pe Mercy James, în 2009, apoi, în 2017, pe gemenele Esther și Stella, surorile lui David. Înconjurată de toți, diva este cea mai fericită.
Profm.ro
24.03.2026
17:24
0
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
289
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
285
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
306
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
256
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
312
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
258
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
337
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
337
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
309
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
233

255
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
205
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
265
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
229
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
307
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
307
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
284
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
322
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
551
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
381
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
692
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
427
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
511
Horoscopul zilei 24.03.2026
595
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
681
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3636
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
686
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
645
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
797
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
741
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
714
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
812
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
759
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi